Ministrul Petre Daea, la Ciocăneşti, să vadă în câmp ravagiile făcute de grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culturi agricole, distruse de grindină FOTO Facebook/Cătălin Cojocaru
Culturi agricole, distruse de grindină FOTO Facebook/Cătălin Cojocaru

Ministrul Agriculturii, Petre Daea a mers luni seara în localitatea Ciocăneşti din judeţul Călăraşi pentru a vedea ''la faţa locului, în câmp'', pagubele produse de grindina care a lovit cu putere.

"Sunt în drum spre localitatea Ciocăneşti din judeţul Călăraşi, unde mă voi întâlni cu specialiştii de la Direcţiile Agricole şi cu fermierii, pentru a vedea la faţa locului, în câmp, pagubele produse de grindină culturilor agricole. Vrem să constatăm care este gradul de afectare, dar din informaţiile pe care le avem nu este atât de gravă situaţia. Vom vedea la faţa locului. Judeţul Ialomiţa nu este afectat, sunt câteva zone în judeţul Călăraşi şi câteva suprafeţe din Ilfov. Aici, în Călăraşi, nu avem sistem de protecţie antigrindină, doar în Olt şi Teleorman, nici în Teleorman pe toată suprafaţa", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Petre Daea.

În ceea ce priveşte tornada care s-a produs în data de 30 aprilie, Petre Daea preciza pentru AGERPRES că, deşi sistemul antigrindină a funcţionat la acea dată, fiind lansate 16 rachete la nivel naţional, fenomenul meteo extrem s-a produs la o înălţime mult mai mare decât ar fi putut acţiona rachetele antigrindină.

Din cauza acestui fenomen, aproximativ 50 de hectare dintr-o plantaţie viticolă din zona Urlaţi, judeţul Prahova, a fost distrusă, iar producţia acestui an a fost compromisă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni după-amiaza o avertizare nowcasting Cod roşu de vânt cu peste 100-110 km/h, cu aspect tornadic, grindină de mari, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, pentru trei localităţi din judeţul Ialomiţa şi 12 din Călăraşi. De asemenea, pentru aceste judeţe au fost emise pe parcursul zilei mai mult avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtună. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite