Ministerul Sănătăţii se implică în salvarea spitalului din Călăraşi. Ministrul Voiculescu: "Sunt mari probleme cu infrastructua spitalicească!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul ajută autorităţile locale să aducă medici în spitalele cu deficit de personal FOTO Adevărul
Statul ajută autorităţile locale să aducă medici în spitalele cu deficit de personal FOTO Adevărul

La scurt timp după ce a bătut la uşile Ministerului Sănătăţii, preşedintele Consiliului Judeţean(CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă, a primit răspuns favorabil de la autorităţile centrale în ceea ce priveşte deficienţele din spital. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, s-a arătat dispus să coopereze şi să întindă o mână de ajutor călărăşenilor.



În urmă cu o săptămână, preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, s-a întâlnit cu şefii de secţii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi pentru a afla cu ce probleme se confruntă specialiştii, dar mai ales să găsească împreună rezolvarea acestora. Medicii au reclamat deficitul de cadre medicale, aprovizionarea discontinuă cu medicamentele de uz curent dar şi necesitatea unei mai bune dotări cu aparatură medicală.
Atunci Iliuţă a spus că va căuta soluţii pentru toate deficienţele din spital: "Voi merge la Ministerul Sănătăţii pentru a căuta rezolvarea unor probleme alături de autorităţile centrale. Pe lângă finanţarea unei părţi din necesarul de aparatură medicală, voi ridica şi problema apăsătoare a lipsei medicilor la Călăraşi.

Ne străduim să creăm condiţii pentru ca  medicii să vină în spitalul nostru. Însă pentru că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, vreau să cer sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru a încheia parteneriate cu spitale din Bucureşti, astfel încât acestea să preia, fără probleme, cazurile urgente care nu pot fi rezolvate la Călăraşi. Pacienţii trebuie să poată beneficia de toate măsurile pentru ca starea lor de sănătate să fie protejată”, a spus şeful CJ Călăraşi.

Investiţii

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a anunţat la Realitatea TV că "sunt foarte mari probleme cu infrastructura spitalicească în multe judeţe" şi că este necesar ca autorităţile publice să se implice în problema infrastructurii spitalelor.
"Există autorităţi publice locale, precum Consiliul Judeţean Călăraşi, care a luat măsuri pentru a aduce medici tineri în spitalele din zonă, pentru a le suplimenta veniturile. Vor să investească în spitalele de acolo şi îi vom ajuta şi noi de la minister. Sunt foarte mari probleme cu infrastructura spitalicească în multe judeţe. Investiţiile nu pot fi făcute doar de Ministerul Sănătăţii. Este nevoie de implicarea autorităţilor locale", a declarat ministrul Sănătăţii.
Acesta a precizat că una dintre problemele sistemului este faptul că sunt tot mai puţini medici. "Peste 20.000 de medici au părăsit ţara. România a investit în ei. Avem timp să creştem plata gărzilor, salariile medicilor, să mai reparăm câteva lucruri", a spus Vlad Voiculescu.

Cum poate fi eficientizată activitiatea

Un pachet de măsuri menit să asigure eficientizarea activităţii în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, dar să atragă şi specialişti pentru completarea deficitului de medici a fost aprobat de consilierii judeţeni. La propunerea noului director medical, conf. dr. Laurenţiu Beluşică, Consiliul Judeţean se implică mai mult pentru susţinerea celui mai mare spital din Bărăgan.

Concret, întreg personalul medical va avea acces neîngrădit la literatura ştiinţifică de specialitate, mai exact la acea informaţie medicală indispensabilă efectuării unui act medical de înaltă calitate. De asemenea, cadrele medicale vor avea acces gratuit la cursurile de formare profesională continuă, vor beneficia de  abonamente lunare pe care le va face spitalul atât la reviste ştiinţifice online, cât şi la reviste din domeniul medical în format tipărit.
Mai mult, fiecare medic din cadrul unei secţii va putea participa gratuit, prin rotaţie sau în funcţie de disponibilitate, la un congres în ţară şi la un congres în străinătate, în fiecare an. În mod firesc, spun reprezentanţii spitalului, medicii care vor solicita participarea la un congres în străinătate vor trebui să cunoască limba engleza la nivelul B2.

Microbuz pe ruta Călăraşi-Bucureşti

Pentru atragerea medicilor la spitalul din Călăraşi, Consiliul Judeţean va achiziţiona şi va pune la dispoziţia spitalului din Călăraşi un microbuz care să-i aducă de la Bucureşti la Călăraşi, în condiţii civilizate. „Eu nu pot să-i aduc 120 km cu un microbuz obişnuit, cu toată lumea la un loc, să înceapă să lucreze 7-8 ore şi să ajungă seara acasă obosiţi. Trebuie să vină şi să plece în condiţii civilizate”, şi-a argumentat directorul medical propunerea în faţa consilierilor judeţeni.

Pentru medicii care doresc să vină din Bucureşti să lucreze la spitalul din Călăraşi, dar nu doresc să facă naveta zilnic cu microbuzul, Spitalul Judeţean Călăraşi, cu sprijinul şi implicarea directă a Consiliului Judeţean, vor oferi medicilor locuinţe de serviciu. În acest sens, directorul medical a propus şi a obţinut acordul consilierilor judeţeni pentru achiziţia unor apartamente: „Vrem să le dăm locuinţe mobilate şi amenajate”, a susţinut directorul medical dr. Laurenţiu Beluşică.

Mai multe tichete de masă

Continuând propunerile pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în spital, dr. Laurenţiu Beluşică îşi propune ca personalul medical să poată servi masă în spital la costuri modice. „Doresc să asigur în acest spital 3 mese principale. Necesită efort financiar, necesită o investiţie această bucătărie, dar în final nu vor fi pierderi. Deci, la asigurarea meselor în acest spital ţin foarte mult şi voi face tot posibilul pentru a introduce aceste mese în spital”, a spus Beluşică. În ceea ce priveşte tichetele de masă care se dau personalului medical în prezent, directorul medical Beluşică a militat pentru creşterea numărului acestora şi a obţinut ca în loc de 13 tichete de masă câte se dau în prezent, să se primească 20.

Până la sfârşitul anului, conf.univ.dr. Laurenţiu Beluşică, şeful Clinicii de Chirurgie din cadrul spitalui MAI “Prof. Dr. Dimitrie Gerota” se află la conducerea unităţii medicale din Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Cum vrea Spitalul din Călăraşi să atragă medici: acces liber la literatură ştiinţifică şi congres, masă şi casă gratis

Lipsa medicilor, o problemă gravă. Cel mai mare spital de urgenţă din Bărăgan a fost declasificat de Ministerul Sănătăţii

Singurul spital de psihiatrie din Bărăgan a fost modernizat după 40 de ani. La Săpunari, bolnavii au condiţii de lux

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite