Mini-poliţişti în vacanţa de vară. Copiii, instruiţi cum să fie pietoni exemplari

Mini-poliţişti în vacanţa de vară. Copiii, instruiţi cum să fie pietoni exemplari

Lecţie de prevenire FOTO IPJ Călăraşi

Înainte de vacanţa de vară, în perioada 7 – 10 iunie, poliţişti rutieri, în colaborare cu United Way România, au mers în şcoli gimnaziale, pentru a „preda” lecţii de circulaţie, în cadrul campaniei „Alege viaţa! – Vacanţă În Siguranţă”.

În peste 100 de şcoli din toată ţara, în această perioadă, s-au desemnat mini-poliţiştii rutieri, din rândul elevilor. Puşi în situaţii reale din trafic,  în cadrul patrulelor şcolare, ei vor fi cei care, în gaşca lor de prieteni, vor transmite mesajul mai departe, pe timpul vacanţei de vară.

Această activitate a fost defăşurată şi de poliţiştii rutieri călărăşeni, oamenii legii fiind prezenţi pe raza municipiului împreună cu mini-poliţişti din cadrul Şcolii Gimnaziale Nicolae Titulescu Călăraşi. De asemenea, oamenii legii au fost prezenţi în parcările magazinelor Kaufland din toată ţara, unde au discutat cu părinţii şi copiii despre siguranţa rutieră.

 

Mini-poliţiştii vor fi cei care vor comunica amicilor regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte, în calitate de pietoni:

1. Obligaţia de a merge numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din stânga drumului, în direcţia de mers;

2. Pietonii trebuie să circule pe partea dreaptă a trotuarului, câte doi cel mult, cu grijă, în pas normal.

3. Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când traversează strada prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor

4. Înainte de a traversa, este important să se asigure: în stânga, apoi în dreapta, că nu vine nicio maşină. La jumătatea drumului, să se asigure că nu vine nicio maşină din partea dreaptă.

5.Nu se traversează prin faţa sau prin spatele unei maşini parcate.

6.Traversarea unui drum fără trecere de pietoni se face pe la colţul străzii, perpendicular pe axul drumului.

7. Pe drumurile fără trotuare se circulă pe margine, în şir indian.

8. Într-o intersecţie cu marcaj, indicator, semafor şi poliţist de circulaţie, prioritatea respectării indicaţiilor este: poliţist – semafor – indicator şi marcaj.
 

Vă recomandăm şi:

Prevenire. Copiii din Ulmu, instruiţi de poliţişti cum să evite conflictele

Campanie de prevenire a violenţei. Poliţiştii îi învaţă pe săteni cum să-şi verse furia: să dea cu sapa în curte, în loc să-şi bată nevasta

Educaţie. Pentru prevenirea delincvenţei juvenile, poliţiştii i-au invitat pe tineri la film

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: