Mesajul şocant al Cristinei Ţopescu, la 1 Decembrie 2019, ce a dezamăgit-o: Nu sunt mândră că sunt româncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Ţopescu îşi găsea alinarea alături de patrupedele sale FOTO Facebook/Cristina Ţopescu
Cristina Ţopescu îşi găsea alinarea alături de patrupedele sale FOTO Facebook/Cristina Ţopescu

Cristina Ţopescu a murit. Cunoscută ca un jurnalist de marcă, directă, un om care îşi exprima părerile obiectiv, atentă la realitatea cotidiană, regretata prezentatoare TV a avut o postare şocantă de 1 Decembrie 2019, Ziua Naţională a României. A recunoscut că nu este mândră că este româncă, făcând referire la nepăsarea, indiferenţa şi ororile care se petrec zilnic în ţară.

Redăm mesajul integral postat de Cristina Ţopescu pe o pagină de socializare pe 1 decembrie 2019:

"DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE, DIN SOMNUL CEL DE MOARTE"!

Bună dimineaţa de 1 decembrie!

Nu sunt ceea ce s-ar putea numi o nationalista, nu sunt mândră că sunt româncă, încerc doar, fără să fiu mândră nici de asta, să fiu om, să fiu cât mai umană. Iar pe oamenii umani îi simt aproape de sufletul meu şi îi iubesc. Cred cu străşnicie că valoarea umană nu ţine de naţie, etnie, religie sau orice altceva.

Nu ştiu dacă sunt naţionalistă. Ştiu doar că, deşi mi-e ruşine uneori că sunt româncă, din cauza atâtor barbarii de care suntem în stare, a nepăsării şi a indiferenţei în faţa ororilor care se întâmplă, de multe ori, sub ochii noştri, ştiu că, totuşi, dacă alţii se iau de români, brusc mi se activează "naţionalismul" şi, deşi admit că mai avem mult de invăţat în materie de civilizaţie, civilitate, d-astea...sar ca arsă şi îmi apăr poporul cu argumente în favoarea lui. Pentru că sunt câteva.

Şi mai ştiu că sunt dezamagită atât de des de ai mei, atât de des...şi că mă doare rău. Dezamăgirea, mă gândesc, e şi ea o formă de iubire. Nu? Fraţii noştri care şi-au luat lumea-n cap n-au plecat tot din dezamăgirea de a nu putea trăi decent în propria lor ţară ? Se simt mai respectaţi prin ţări străine, ce trist...dar n-au încetat să-şi iubească ţara şi să le pese de ce se întâmplă cu ea, chiar dacă poate nu se vor mai întoarce niciodată. Asta, da, iubire de ţară ! Ăsta, da, naţionalism frumos, sănătos, autentic!

Şi ce mai ştiu e că, de câte ori se cânta imnul, mi se pune nodu-n gât pentru că tot sper în "Deşteaptă-te, române !"

Sper cu disperare.

Şi cu iubire, pesemne.

La mulţi ani şi la mai multă omenie, români !!!❤

Cristina Ţopescu a murit singură în casă

Vedeta TV Cristina Ţopescu a murit la 59 de ani. Ea a fost găsită în casă fără viaţă, duminică seară, 12 ianuarie, după ce o vecină a sunat la poliţie pentru că nu o mai văzuse de trei săptămâni. Informaţia a fost confirmată de poliţie şi de către şeful Ambulanţei din Bucureşti. Conform Poliţiei, în cursul serii de duminică, în jurul orelor 22.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite