Medicii veterinari, cu ochii pe comercianţi. Doar 4 firme au fost autorizate să sacrifice miei pentru Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada sărbătorilor pascale şi pentru ca piaţa de desfacere să fie asigurată cu produse alimentare sănătoase, care să nu pună în pericol sănătatea consumatorilor, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA) Călăraşi trimite pe teren în fiecare zi echipe de control.

Raziile se vor intensifica în următoarele zile şi vor urmări modul în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle, dar şi alte produse sau alimente de origine animală.

La nivelul DSVSA, la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la circumscripţiile sanitare veterinare zonale, în perioada 5-20 aprilie,  va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică, va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
 

Fără puncte de tăiere organziate de primării

Pentru siguranţa clienţilor, DSVSA a anunţat că în acest an, mieii se vor sacrifica numai în unităţi de abatorizare autorizate - sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi publicate pe site-ul ANSVSA. Este vorba despre 4 societăţi din judeţul Călăraşi: SC Maria Trading SRL – comuna Dragalina, SC Agrofam Holding SRL – comuna Borcea, SC Aldis SRL – municipiul Călăraşi şi II Iordache Cezar – comuna Jegălia.
„În anul 2014 nu se acordă derogări pentru sacrificarea mieilor în abatoare autorizate pentru sacrificarea altor specii şi nici în puncte de tăiere organizate de primării”,  a anunţat DSVSA Călăraşi.

Cum deosebiţi mielul de câine

De asemena, vor fi admise la sacrificare numai animale sănătoase, crescute în gospodării, ferme. Carcasele de miel vor fi comercializate cu respectarea normelor sanitare veterinare de marcare : ştampila ovală inscripţionată ROMANIA / RO, număr de autorizare al abatorului, CE / EC şi o ştampilă rotundă inscripţionată TO aplicate pe fiecare semicarcasă şi documente legale care atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar.
În vederea prevenirii substituirii cărnii de miel cu cea de câine, precizăm că ovinele dispun de  incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă  lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în copite biongulate. Mielul sacrificat trebuie să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru”, spun medicii veterinari.

 

Vă recomandăm şi:

VIDEO Mieii ”exotici”, pregătiţi pentru masa de Paşte

Preşedintele Autorităţii Veterinare: Nu există posibilitatea ca mielul să fie substituit cu carnea de câine

Mieii „exotici” iau faţa celui românesc. Cât ne costă mielul de Paşti

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite