Maşina de topit zăpada inventată în România. Reduce cu 50% costurile cu deszăpezirea, dar primarii autohtoni nu se înghesuie s-o cumpere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un utilaj conceput şi construit de doi ingineri bucureşteni ar putea reduce cu până la 50% costurile cu deszăpezirea ale administraţiilor locale. Topeşte zăpada instantaneu, apoi apa rezultată este filtrată şi deversată în canalizare.

De la idee şi până la punerea în practică a urmat un drum anevoios, cu nopţi nedormite la masa de lucru printre calcule, cu ore în şir de planuri, cu documentări nesfârşite. După un an însă, sprijiniţi de alţi specialişti din ţară, utijalul a fost gata. Nici banii investiţi în cercetare, proiectare şi realizarea propriu-zisă a maşinii nu au fost puţini. 80.000 de euro(incluzând materiale, echipamente, manoperă de proiectare şi execuţie, teste, prezentări) au fost puşi la bătaie pentru maşina care topeşte zăpada rapid şi lasă drumurile curate. Iernile care ne iau mereu pe nepregătite în România, avalanşa de nămeţi care sufocă toate oraşele au fost principalele motive care i-au pus pe gânduri pe cei doi ingineri. Trebuie să facem ceva, aşa nu se mai poate!, şi-au zis ei.

Ideea a răsărit în urmă cu 5 ani

Cum era firesc au început documentările pentru a vedea cum se rezolvă această problemă în străinătate. Inginerul Fănel Voicu, de 46 ani, automatist pentru echipamente termice şi de climatizare, cu experienţă în instalaţii de toate categoriile a avut ideea construirii unui astfel de utilaj. Ideile şi munca de cercetate a fost făcută împreună cu colegul său, Leonard Bancowschi, 59 de ani. Acesta s-a ocupat de proiectarea utilajelor. „Am terminat facultatea TCM, secţia Maşini Unelte, până în 1992 am lucrat la Vulcan S.A., după aceea am activat în sectorul privat şi m-am „specializat” în execuţia de instalaţii termice, de climatizare, tratare aer şi apă, atât proiectare cât şi predarea lucrărilor „la cheie”.

Nămeţii sufocă an de an marile oraşe FOTO Adevărul

image

Ideea construirii unui utilaj destinat topirii zăpezii a apărut prin toamna anului 2012, după ce am căutat o soluţie pentru debarasarea străzilor şi a trotuarelor de munţii de zăpadă ce se adunaseră în câteva zile. Am găsit pe internet câteva imagini cu utilaje similare care funcţionau în America de Nord. Le-am studiat cu atenţie şi am ajuns la concluzia că erau mult prea complicate şi, în consecinţă, implicau costuri foarte mari de execuţie. Pornind de la ideea domnului ing. Voicu, am lucrat împreună până a fost conturată baza proiectului, pe care l-am dezvoltat ulterior”, povesteşte Leonard Bancowschi.

Ajută la menţinerea unui mediu sănătos

Pentru realizarea utilajului s-a lucrat în două etape în care au fost executate două prototipuri, la fiecare dintre ele perioada de execuţie fiind de aproximativ 2 luni. Pentru că pe parcurs le mai veneau idei, proiectele erau modificate şi îmbunătăţite.

Inginerul Leonard Bancowschi, unul din "părinţii" utilajului-minune FOTO Adevărul

image

„Proiectarea şi execuţia utilajelor a reprezentat o mare provocare. Am stat zile şi nopţi făcând şi refăcând calcule şi desene, am efectuat modificări „din mers”, ne-am făcut singuri aprovizionarea cu echipamente şi materiale, am supervizat în permanenţă execuţia. Nu a fost uşor, dar satisfacţia a fost mare în momentul în care am reuşit să topim primii metri cubi de zăpadă”, explică inginerul.

Acesta spune că utilajul nu este important doar pentru descongestionarea arterelor de mormanele de zăpadă, ci ajută şi la menţinerea mediului sănătos, pentru că zăpadă amestecată cu substanţe poluante şi depozitată pe terenul virane este eschivalentul gunoiului aruncat pe câmp. „Aş menţiona, ca şi neajuns – modul de lucru actual cu depozitarea zăpezii amestecată cu substanţe poluante – în special clorura de calciu, dar şi alte substanţe – pe spaţii virane neamenajate, fără a lua în considerare impactul asupra mediului. Ca şi comparaţie am putea să ne gândim că nu este economic să reciclăm şi că este mai ieftin să aruncăm gunoaiele pe câmp. Comportamentul responsabil cu mediul trebuie încurajat economic dacă vrem să lăsăm moştenire copiilor noştri un pământ pe care să se mai poată trăi sau respira”, spune specialistul.

Inginerul Fănel Voicu, omul care a avut ideea construirii unul astfel de utilaj FOTO Adevărul

image

O problemă majoră cu care s-au confruntat după realizarea utilajului a fost lipsa de interes a celor care ar fi trebuit să asigure nişte oraşe cu adevărat civilizate. „Datorită faptului că s-au acumulat cantităţi mari de zăpadă în toată ţara, anul acesta interesul a fost ceva mai mare şi sperăm că oamenii îşi vor da seama de beneficiile utilizării unui astfel de utilaj (reducerea cheltuielilor, reducerea noxelor emanate de mijloacelor de transport, crearea unor condiţii civilizate de deplasare auto şi pietonale, etc.) şi vor acţiona în consecinţă”, explică Leonard Bancowschi.

S-a lucrat non-stop

Primul prototip al maşinii care topeşte zăpada a fost construit în Bucureşti şi a fost finalizat în septembrie 2013.  După prima serie de teste funcţionale au apărut şi alte idei pentru îmbunătăţirea funcţionalităţii şi randamentului utilajului. Ulterior, echipa s-a extins prin colaborarea cu Topalis Engineering din Bucureşti şi Deltamed din Cluj. „În echipa lărgită am reproiectat prototipul şi au fost aduse câteva noi îmbunătăţiri atât pe partea de automatizare, cât şi pe sistemul de recuperare a căldurii. După realizarea proiectului în 3D, în noiembrie 2015, la Cluj, în cadrul secţiilor de producţie ale Deltamed, am finalizat al doilea prototip. Testele efectuate de atunci şi până în prezent, atât de noi cât şi de potenţialii clienţi au confirmat eficienţa utilajului. Chiar şi aşa, suntem deja în lucru la versiunea 3 în care vom aduce noi îmbunătăţiri, despre care vom vorbi la momentul potrivit”, spun specialiştii de la Energo Term.

Muncă de cercetare

Despre Urban Snow Melter, specialiştii de la Energon term Bucureşti, cei care l-au creat spun că nu îl consideră deloc un utilaj minune, este un rezultat al muncii inginereşti atât de cercetare cât şi de proiectare şi producţie.

„Poate fi oarecum surprinzător în contextul economic actual, că firme 100% româneşti se aventurează în domeniul cercetării, utilizând resurse umane şi materiale proprii, dar, atunci când lucrurile sunt făcute cu pasiune, în echipe multidisciplinare de ingineri capabili, rezultatele nu mai sunt deloc surprinzătoare. De asemenea, asocierea mai multor companii în vederea realizării unui produs poate fi atipică pentru România, însă, iată că, atunci când factorii de decizie înţeleg necesitatea investiţiilor pentru a progresa, lucrurile se întâmplă chiar şi la noi.

Maşina portabilă rezolvă rapid problema munţilor de zăpadă

image

Referitor la datele tehnice, aceste utilaje sunt proiectate să topească între 10 şi 200 mc/h zăpadă afânată, funcţie de necesităţi, cu un consum de aproximativ 2,5 ÷ 3 litri de combustibil per metru cub de zăpadă. Eficienţa se datorează în primul rând suprafeţei mari de schimb de căldură, dar şi a altor caracteristici tehnice ale maşinii”, a precizat Leonard Bancowschi.

Compania care a produs utilajul de topit zăpadă, numit City Snow Melter, spune că ar putea face faţă unei comezi de aproximativ 50 de utilaje, dacă autorităţi din mai multe judeţe ar decide să cumpere unul. „Dacă am primi comenzi în cursul lunii februarie, am putea să livrăm peste 50 de echipamente cu diferite capacităţi de topire până în luna noiembrie inclusiv", se arată pe site-ul oficial al societăţii care vinde zăpada.

"Vizibilitatea sporită în trafic precum şi reducerea semnificativă a poluării mediului înconjurător sunt noi argumente pentru care această soluţie trebuie luată în calcul atunci când vine vorba de menţinerea unui oraş european curat şi civilizat pe timp de iarnă. Mai mult, apa rezultată în urma procesului de topire a zăpezii poate fi deversată la orice canalizare, întrucât nu conţine substanţe toxice", explică specialiştii.

Utilajele pot fi modificate pentru a funcţiona pe combustibil ECO şi au o durată de viaţă de peste 15 ani. În aceste condiţii, utilajele City Snow Melter pot aduce economii la bugetele regulate de deszăpezire de până la 50%. Modelul cel mai ieftin, cu o capacitate de topire a zăpezii de 10 metri cubi/h, costă 32.500 de euro fără TVA şi are o durată de viaţă garantată de 15 ani.

Vă recomandăm şi:

„Brigada zăpezii“, proiectul care îi învaţă pe oameni să pună mâna pe lopată

Cum a ajuns Bărăganul mica Siberie a României. Recordul de ger datează din 1986. Poveştile unor ierni de groază

Prognoza meteo: ce vreme se anunţă. Când ne loveşte un val de aer african, cât de cald se face şi unde se întoarce frigul

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite