UPDATE Peste o sută de persoane au protestat paşnic în faţa Prefecturii: "Dragostea de ţară în stradă se măsoară!"

UPDATE Peste o sută de persoane au protestat paşnic în faţa Prefecturii:

Şi la Călăraşi, oamenii au ieşit în stradă

Călărăşenii ies din nou în stradă, de această dată duminică, 5 februarie, începând cu ora 16.00, la un marş de protest. Toţi cei care se vor alătura, ca urmare a adoptării de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codurilor Penale, sunt aşteptaţi în parcarea magazinului Penny, de la Orizont.

UPDATE ORA 21.00 Peste o sută de călărăşeni se află şi la această oră la demonstraţie. Oamenii iau parte la un miting de protest şi au obţinut autorizaţie de la Primărie până la ora 23.00. Ei spun că vor ieşi în continuare în stradă deoarece abrogarea OUG 13 nu este suficient pentru ţară. "Să plece tot Guvernul!" spun protestatarii.

UPDATE ORA 19.00 Călărăşenii protestează paşnic pe platoul din faţa Prefecturii şi sunt hotărâţi să rămână în stradă până la ora 23.00, chiar dacă OUG 13 a fost astăzi abrogată de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial.

 

UPDATE ORA 17.00 Protestatarii au ajuns la km zero la oraşului, pe paltoul din faţa Prefecturii, acolo unde au scandat împotriva Guvernului şi zilele trecute. Peste o sută de persoane iau parte la mitingul organizat.

UPDATE. ORA 16.00. Zeci de călărăşeni au răspuns apelului pe reţelele de socializare pentru a lua parte la miting. Oamenii s-au încolonat şi pornesc de la Orizont spre platoul din faţa Prefecturii. Protestatarii poartă steaguri şi pancarte: "Dragostea de ţară, în stradă se măsoară!" sau "Trezeste-te, Călăraşi!".

UPDATE. ORA 15.30 Aproximativ 20 de persoane s-au strâns în faţa magazinului Penny de la Orizont. Oamenii flutură steaguri şi aşteaptă ora 16.00 pentru a porni în marş spre centrul oraşului.

De aici se face pleca în marş pe strada Bucureşti până pe platoul din faţa Prefecturii. Protestatarii au anunţat că va fi o ieşire în stradă paşnică. Mai mult decât atât, ei au obţinut şi autorizaţie de la Primărie pentru organizarea protestului care va avea loc între orele 16.00 şi 23.00. În ultimele zile, peste 200 de călărăşeni au protestat împotriva modificării Codurilor Penale.

OUG 13 a fost abrogată

Ordonanţa de urgenţă nr. 13, care a modificat radical Codul Penal şi a scos sute de mii de oameni în stradă în toată ţara, a fost abrogată azi de Guvern. Premierul Sorin Grindeanu nu a făcut nicio declaraţie de presă după şedinţă, decizia fiind comunicată printr-un comunicat de presă. Ordonanţa de urgenţă adoptată azi care a abrogat OUG nr.13 a fost publicată în Monitorul Oficial.

Vă recomandăm şi:

De la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei, un nou protest faţă de ordonanţa de modificare a Codurilor penale

Cel mai mare protest din ultimii 25 de ani: peste 300.000 de români din toată ţara au ieşit în stradă. Violenţe în Capitală. SRI a transmis către MAI informaţii despre intenţiile ultraşilor

Călărăşenii au ieşit în stradă. Zeci de oameni au protestat în faţa Prefecturii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: