MAI: Iniţiaţi din timp demersurile pentru a preschimba documentele de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cererile pentru obţinerea documentelor de identitate se depus online FOTO MAI
Cererile pentru obţinerea documentelor de identitate se depus online FOTO MAI

Serviciile publice comunitare funcţionează la capacitate maximă în sprijinul cetăţenilor care solicită eliberarea sau preschimbarea documentelor de identitate şi de călătorie ori permiselor de conducere, a anunţat sâmbătă, 27 iunie, Ministerul Afacerilor Interne.

Cetăţenii români pot apela la serviciile acestora pentru preschimbarea documentelor (paşapoarte simple electronice/ temporare, cărţi de identitate, permise de conducere), care au expirat pe timpul stării de alertă instituite la nivelul României şi care le sunt necesare pentru deplasarea în afara ţării.

Pentru a răspunde tuturor solicitărilor, activitatea structurilor amintite nu a fost întreruptă, ci se desfăşoară în baza unui program adaptat contextului actual şi cu respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, pentru a preveni anumite situaţii neplăcute, MAI încurajează cetăţenii români să iniţieze, din timp, demersurile necesare pentru a preschimba paşapoartele simple electronice/temporare, cărţile de identitate şi permisele de conducere şi să se adreseze serviciilor publice comunitare competente sau misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României.

Cererile se depun online

În ceea ce priveşte activitatea de paşapoarte, cererile se depun, în ţară, preponderent în baza unei programări on-line pe platforma www.epasapoarte.ro, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte, indiferent de judeţul de domiciliu al solicitantului, în cadrul programului de lucru cu publicul afişat, atât pe site-ul instituţiei www.pasapoarte.mai.gov.ro, la secţiunea "Servicii Publice Comunitare de Paşapoarte", cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului.

Accesul solicitanţilor şi, după caz, al reprezentanţilor legali în locaţiile serviciilor publice comunitare de paşapoarte în vederea depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor simple, respectiv pentru ridicarea documentelor de călătorie, este permis cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitară, fiind, astfel, obligatorie purtarea măştii de protecţie şi respectarea marcajelor instituite pentru asigurarea distanţării fizice.

Persoanele programate trebuie să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor să opteze pentru expedierea paşaportului simplu electronic prin servicii de curierat (cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA) la adresa de domiciliu/reşedinţă din ţară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea. Paşaportul simplu temporar, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nu poate fi livrat prin serviciul de curierat.

În cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani, părintele sau reprezentantul legal depune cererea pentru eliberarea unui astfel de document, inclusiv în absenţa minorilor, prin prezentarea a două fotografii color identice care reprezintă fizionomia actuală a titularului, având dimensiunile 3,5-4,5 cm.

Alte date suplimentare, în funcţie de interesul personal, pot fi consultate atât pe site-ul direcţiei www.pasapoarte.mai.gov.ro, cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului.

Preschimbarea actului de identitate şi a permisului

Totodată, pentru preschimbarea actului de identitate, cetăţenii români se vor adresa serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, de la locul de domiciliu. În scopul informării cu privire la programul de lucru sau sistemul de programare, invităm cetăţenii interesaţi să verifice site-ul primăriei de domiciliu/reşedinţă la nivelul căreia funcţionează serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Cererile de preschimbare a permiselor de conducere româneşti se depun, de regulă, în baza unei programări online efectuată pe site-ul oficial al instituţiei www.drpciv.ro. Cererea poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului sau emitentul permisului de conducere.

Accesul în incinta sediului serviciilor publice comunitare este permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate, în baza actului de identitate - original, cu cel mult 10 minute înainte de ora programată. Pentru evitarea aglomerării spaţiilor destinate cetăţenilor solicităm respectarea orelor de programare.

Documentele se livrează prin poştă, la adresa indicată de titular în termen de 5-15 zile calendaristice, iar pentru această perioadă se eliberează dovada înlocuitoare a permisului de conducere.

Pe aceeaşi temă:

Actele de identitate care expiră în perioada stării de urgenţă rămân valabile

Ce spune Biserica despre noile cărţi de identitate cu cip

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite