Magazin înfiinţat de Protecţia Copilului, unde poţi să donezi sau să iei haine gratis pentru copiii sărmani

Magazin înfiinţat de Protecţia Copilului, unde poţi să donezi sau să iei haine gratis pentru copiii sărmani

Hainuţele, provenite din donaţii, ajuns la micuţii sărmani din Bucureşti FOTO facebook/DGASMB

Un magazin cu hăinuţe provenite din donaţii, care poate rivaliza cu orice expoziţie vestimentară, s-a înfiinţat în Bucureşti, pentru copiii din familiile sărmane. Părinţii pot veni şi alege de aici articole vestimentare pentru cei mici. Totul este gratuit, dezinfectat şi de bună calitate.

Magazinul este înfiinţat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, pentru a veni în ajutorul celor care au de donat haine pentru copii şi mai ales pentru a oferi un sprijin familiilor nevoiaşe. 

O mulţime de haine (salopete, geci, compleuri, paltonaşe, combinezoane), toate igienizate, confortabile, practice şi viu colorate, îi aşteaptă pe doritori la sediul magazinului din strada Regina Elisabeta nr. 75, Bucureşti, sector 5, de luni până vineri, între orele 11.00 - 18.00. 
 
"Proiectul "Bebe de Bucureşti are hăinuţe" a luat naştere după încheierea stării de urgenţă, perioadă în care ne-am confruntat cu foarte multe cereri din partea părinţilor care şi-au pierdut locurile de muncă. Aceştia ne solicitau să-i sprijinim cu alimente şi produse necesare creşterii şi îngrijirii copiilor. 

În acelaşi timp, foarte multe persoane ne-au contactat pentru a ne dona hăinuţe, jucării şi produse în stare bună pentru bebeluţii din familiile aflate în dificultate financiară. 

Astfel, dorind să răspundem cât mai util cererilor de acest tip, DGASMB a implementat un sistem permanent de primire, sortare, igienizare şi distribuţie de hăinuţe, jucării pluşuri şi lucruri necesare copiilor", a explicat Cosmina Ioana Simiean Nicolescu, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.
 
Marfa din donaţii este igienizată, spălată şi călcată FOTO Facebook/DGASMB
 
Pentru a veni în ajutorul celor fără posibilităţi, instituţia a înfiinţat mai multe centre unde oamenii cu suflet pot face donaţii:
 
1. Complex de servicii sociale Ominis, Strada Turnu Măgurele nr. 17A, sector 4;
2. Sediul central al D.G.A.S.M.B., Str. Constantin Mille nr. 10, sector 1;
3. Punct Perla, Soseaua Stefan cel Mare nr. 1, sector 1;
4. Spălătoria Socială, Str. Armeniş nr. 2, sector 3;
5. 5.Spălătoria Socială, Str.Drumul Taberei nr. 24, sector 6. Programul este de Luni-vineri, între orele 9.00 - 16.00
6. Sediul central al „Bebe de Bucureşti are hăinuţe“ este situat pe bulevardul Regina Elisabeta nr. 75, sector 5 (rond Kogălniceanu). Program: luni - vineri, între orele 11.00 - 18.00
7. Băcănia Nea Bălan, situată pe strada Amurgului nr. 31, Popeşti Leordeni, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10.00-18.00. Pentru mai multe informaţii, doritorii pot apela şi numărul de telefon 021.314.23.15.
 

Lucrurile sunt igienizate şi spălate

Iniţiativa DGASMB a pus în mişcare o mulţime de oameni care se ocupă de bunul mers al lucrurilor pentru ca hăinuţele să strălucească în rafturi. Totul este bine organizat şi nicio etapă nu este trecută cu vederea în procesul de pregătire: hăinuţele sunt sortate, igienizate şi spălate cu detergent hipoalergic. Niciun articol vestimentar nu este expus în magazin până nu trece prin aceste etape. 

Cosmina Simiean Nicolescu explică munca din spatele magazinului „Bebe de Bucureşti are hăinuţe“: Lucrurile donate trec printr-un amplu proces de igienizare, la sediul din Regina Elisabeta. Sunt spălate la 90 de grade cu detergent hipoalergic pentru copii, uscate, călcate şi ulterior aşezate pe rafturi.
 
Copiii din familii fără posibilităţi materiale beneficiază de hăinuţe gratis FOTO Facebook/DGASMB
 
Condiţiile de acordare şi beneficiarii acestui proiect sunt familiile monoparentale care au unul sau mai mulţi copii, cu vârsta cuprinsă între 0-12 ani. De asemenea, beneficiază şi famiile cu venituri sub 1.000 de lei pentru fiecare membru, dar şi cazurile sociale, aflate în evidenţa organizaţiilor neguvernamentale. La toate aceste categii este obligatoriu ca domiciliul sau reşedinţa să fie pe raza municipiului Bucureşti şi să aibă copii cu vârste între 0 şi 12 ani, aşa cum am precizat mai sus. Până acum proiectul s-a bucurat de un real succes, peste 500 de copii trecând pragul magazinului cu hăinuţe, alături de părinţi, pentru a alege articolele necesare.
 

Cine poate beneficia 

"Cei care doresc să aibă acces la acest magazin trebuie să depună o solicitare, prin e-mail la DGASMB, la adresa bebedebucurestiarehainute@dgas.ro, sau la telefon 0800.821. 218, indicând adresa, situaţia socială, vârsta copilului şi mărimea la hăinuţe. În urma înregistrării cererii, solicitanţii de hăinuţe vor fi contactaţi de către personalul DGASMB şi vor primi instrucţiunile pentru a ridica cutia cu articole cerute. Pnă acum, proiectul s-a bucurat de un real succes,  peste 500 de copii trecând pragul sediului nostru, magazinul de unde părinţii pot alege pentru micuţi hăinuţele şi jucăriile potrivite vârstei lor", spune Cosmina Simiean Nicolescu.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările