Locuinţele ANL vor fi repartizate în luna noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi ar fi trebuit să le repartizeze în luna august, Primăria Călăraşi a amânat distribuirea locuinţelor în regim ANL.  Contestaţiile făcute de cetăţeni stau la baza acestei decizii. Sunt persoane care, deşi îndeplinesc toate condiţiile şi au depus dosarul în urmă cu 7 ani, nu vor primi o casă.

Pe lista de priorităţi pentru repartizarea ANL-urilor, sunt peste două sute de persoane. „Am depus dosarul din anul 2004 şi nici până acum nu ştiu dacă voi primi ANL. Sunt persoane care nu au punctajul maxim şi sunt printre primii pe lista de priorităţi“, a spus unul dintre solicitanţi. Viceprimarul Nicolae Cuţăr a spus că amânarea distribuirii locuinţelor are la bază contestaţiile. „Nu am ce să comentez. ANL-urile vor fi distribuite în luna septembrie. Trebuie să analizăm contestaţiile“, a adăugat Nicolae Cuţăr.

Se intruneşte comisia


Edilul oraşului, Nicolae Dragu a luat măsuri în privinţa contestaţiilor depuse la primărie. „Am verificat şi eu contestaţiile şi nu cred că este nimic în neregulă. Săptămâna aceasta se întruneşte din comisia, după care Consiliul Local. Cei care sunt pe lista de priorităţi sunt cei mai îndreptăţiţi să primească locuinţă. Au fost depuse 17 contestaţii“, a declarat Nicolae Dragu. Deşi repartizarea ANL-urilor se amânase pentru luna viitoare, primarul ne-a mai spus că acestea vor fi date în folosinţă în luna noiembrie. „Nu sunt racordate la uitlităţi şi nu avem cum să le repartizăm. Cred că prin luna noiembrie se va face repartizarea“, a msi precizat Nicolae Dragu.

45 de case pe listă

Consilierii locali au hotărât în ultima şedinţa, pe 29 iulie 2011, repartizarea a 45 de locuinţe, situate la întersecţia străzilor Năvodari cu Belşugului. Cele trei blocuri au 45 de apartamente, din care 15 sunt destinate închirierii pentru tinerii căsătoriţi, iar 30 vor fi repartizate cazurilor sociale. Chiar dacă avem aproximativ 1.500 de locuinţe ANL construite în ultimii ani, nimeni nu s-a înghesuit să le cumpere. „Deocamdată nu a cumpărat nimeni niciun apartament ANL“, spune primarul Nicolae Dragu.

Tot pentru tineri


Tot autorităţile locale au aprobat darea în folosinţă a aproximativ 3.000 de metri pătraţi de terenpentru construirea de case. Pa strada Muşeţelului, vis-a-vis de Cimitirul din zona Mircea Vodă, se vor construi, anul viitor, 45 de apartamente ANL. Din 1996 până în prezent au fost construite în municipiul Călăraşi peste 1.500 de locuinţe de tip ANL.

 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite