Liga a II-a. Dunărea joacă duminică, 18 august, acasă cu Petrolul Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dunărea are meci acasă duminică, 18 august
Dunărea are meci acasă duminică, 18 august

În runda a 3-a a noului sezon al Ligii a 2-a, arena Ion Comşa din Călăraşi va găzdui duminică, 18 august, meciul dintre Dunărea şi Petrolul Ploieşti, anunţă infomuntenia.ro Va fi prima „prezenţă” pe teren propriu a elevilor lui Cristian Pustai din această stagiune.

Partida începe la ora 15.30. În primele două runde, Dunărea a suferit tot atâtea eşecuri; 0-3, la Arad, cu UTA, respectiv 0-1, la Constanţa, cu Farul.

De partea cealaltă, Petrolul, antrenată din acest sezon de Flavius Stoican, şi-a trecut până acum o victorie în deplasare, cu Metaloglobus Bucureşti (1-2), respectiv o înfrângere, acasă, cu UTA Arad (0-3).

Cele două viitoare rivale se vor afla din nou faţă în faţă după 37 de ani, 3 luni şi 16 zile.

Biletele vor fi disponibile începând cu data de 17 august 2019.

Program casa de bilete: sâmbătă, 17 august, ora 09.00-15.00 şi duminică, 08.00-15:30.

Tribuna 1 – 15 lei

Tribuna 2 – 15 lei

Peluze – 10 lei

Tribuna acoperită- 30 lei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite