Liceenii interesaţi de o carieră aviatică, aşteptaţi pe 20 ianuarie la bibliotecă

Liceenii interesaţi de o carieră aviatică, aşteptaţi pe 20 ianuarie la bibliotecă

Forţele Aeriene Române organizează o campanie de promovare a carierei militare FOTO Adevărul

În perioada 20 – 23 ianuarie 2020, Forţele Aeriene Române organizează campania de promovare a carierei militare în următoarele municipii: Călăraşi, Ploieşti, Medgidia, Feteşti. Activităţile de promovare se vor desfăşura la Călăraşi, luni, 20 ianuarie, începând cu ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu”.

Ştiri pe aceeaşi temă

 În cadrul evenimentului, elevii de liceu vor afla detalii privind oferta educaţională a învăţământului militar de aviaţie şi aspecte legate de cariera piloţilor şi a militarilor Forţelor Aeriene, oferite de reprezentanţi ai Academiei Forţelor Aeriene, Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene, dar şi de militari din cadrul bazelor aeriene. La sfârşitul fiecărei activităţi, în funcţie de condiţiile meteorologice, aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române vor survola locaţiile.Scopul campaniei este acela de a-i informa pe tinerii liceeni despre oportunităţile şi posibilităţile oferite de o carieră militară în cadrul Forţelor Aeriene Române. Evenimentul este organizat de Statul Major al Forţelor Aeriene, în colaborare cu Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Inspectoratele Şcolare din cele patru municipii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările