Intervenţie medicală pe colon, în premieră, la Spitalul Călăraşi. Cine sunt medicii care au operat

Intervenţie medicală pe colon, în premieră, la Spitalul Călăraşi. Cine sunt medicii care au operat

Intervenţie medicală pe colon, în premieră, la Călăraşi FOTO Facebook/Bogdan Mihai

Spitalul Judeţean din Călăraşi a bifat încă o premieră medicală, după operaţia la coloana vertebrală realizată recent. De această dată a fost efectuată o intervenţie pentru tratamentul polipilor colonici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul a fost făcut de managerul unităţii medicale, Bogdan Mihai, pe pagina sa de Facebook.
 
"Încă o premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Dr.Pompei Samarian Călăraşi. Aducem expertiză din marile centre la Călăraşi.
 
După ce am înfiinţat laboratorul de endoscopie, după ce l-am dotat prin Consiliul Judeţean Călăraşi, după ce am adus doi medici gastroenterologi, am ajuns să deschidem un drum pe care nu s-a mers până acum.
 
Beneficiind de expertiza şi susţinerea domnului doctor Dr. Haidar Andrei, medic primar gastroenterologie, doctor în ştiinţe medicale, echipa de medici gastroenterologi ai spitalului nostru, formată din Dr. Ioana Ionică şi Dr. Liliana Albuşoiu-Vodă a realizat pentru prima dată la Călăraşi o intervenţie minim invazivă specifică tratamentului polipilor colonici. S-a putut efectua prima polipectimie endoscopică a doi polipi rectali dificili, cu potenţial înalt de malignitate, evitând astfel intervenţia chirurgicală clasică.
 
Această tehnică are o eficienţă crescută în diminuarea riscului de dezvoltare al cancerului colonic, prin întreruperea progresiei leziunilor precanceroase către leziuni maligne. Şi da, putem spune că evoluăm şi ne transformăm constant. Călăraşiul devine un loc unde se face altceva decât până acum, iar pacienţii încep să poată beneficia de un tratament similar cu cel derulat în marile centre medicale", a explicat managerul spitalului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările