INHGA: Debitul Dunării, în scădere pe parcursul săptămânii viitoare

INHGA: Debitul Dunării, în scădere pe parcursul săptămânii viitoare

Debitul Dunării, în scădere FOTO zigzagprinromania.ro

Debitul la intrarea în ţară se va situa sub media multianuală a lunii septembrie, pe parcursul săptămânii viitoare, până la o valoare maximă de 2.700 metri cubi/secundă, reiese din prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform hidrologilor, citaţi de Agepres, până pe 25 septembrie, debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în prima zi a intervalului de prognoză până la valoarea de 2.600 mc/s, staţionar în următoarele patru zile, apoi în creştere până la valoarea de 2.700 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 mc/s.
 
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere, exceptând ultimele zile ale intervalului de prognoză, când vor fi în creştere uşoară pe sectorul Gruia - Zimnicea.
 
Pe râurile din ţară, prognoza de specialitate arată că, în perioada 19 - 25 septembrie, debitele medii zilnice vor fi, în general, relativ staţionare, exceptând în prima parte a intervalului unde pe cursurile inferioare ale râurilor mari din nordul şi centrul ţării vor fi în creştere ca urmare a propagării.
 
În primele două zile ale intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi munte, mai ales pe cele din nordul, sudul şi sud-estul ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările