INHGA: Debitul Dunării, în creştere în următoare zile până la 7.700 mc/s

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Debitul Dunării, în creştere în următoarele zile FOTO Adevărul
Debitul Dunării, în creştere în următoarele zile FOTO Adevărul

Debitul Dunării, la intrarea în ţară, va fi în creştere în următoarele zile, până la valoarea de 7.700 mc/s, peste media multianuală a lunii mai, în timp ce pe râuri, cotele vor fi, în general, în scădere, conform prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Astfel, până pe data de 17 mai, la ora 07.00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi, în general, în creştere.

În acest context, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7.700 mc/s, sub media multianuală a lunii mai (7.250 mc/s), cu excepţia ultimelor trei zile ale intervalului.

Conform INHGA, în ceea ce priveşte prognoza hidrologică pe râuri, până în dimineaţa zilei de 17 mai, debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere. Excepţie va face jumătatea intervalului, când cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din vestul şi nord-vestul ţării vor fi în creştere prin propagare.

De asemenea, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu posibile efecte de inundaţii locale, ca urmarea a averselor prognozate şi temporar accentuate, notează hidrologii. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite