George Naghi, fondatorul imperiului Aldis, are statuie. Bustul de bronz va fi dezvelit vineri, 7 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul din bronz va fi dezvelit pe 7 august la Călăraşi Foto:Jurnalul de Călăraşi
Bustul din bronz va fi dezvelit pe 7 august la Călăraşi Foto:Jurnalul de Călăraşi

Cel mai bogat om din Bărăgan, George Naghi, fondatorul imperiului Aldis, are de astăzi statuie. La 4 ani de la  moartea fulgerătoare într-un accident nautic pe braţul Borcea, „Regele mezelurilor” nu a fost uitat. Nicolae Dragu, fost primar al Călăraşiului, prieten din copilărie cu miliardarul, i-a ridicat un bust din bronz care va fi dezvelit pe 7 august 2015.



Sculptura este realizată de  artistul Dumitru Pasima, o cunoştinţă veche de-a lui Dragu şi care are în oraş mai multe opere de artă. Este vorba despre bustul Regelui Mihai, statuia Regelui Carol, dar şi bustul Reginei Maria. Pasima este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi are lucrări în colecţiile din Bulgaria, Cehia, Germania, Italia.

 „ Noi ne-am respectat reciproc, ne ştim din copilărie, practic, am crescut împreună.  Eu făcusem o promisiune la moartea lui George, în 2011. Am spus atunci că acest oraş îi va ridica o statuie pentru tot ceea ce a realizat aici. A creat peste o mie de locuri de muncă în municipiu, a fost săritor şi sufletist, toţi care i-au cerut ajutorul l-au şi primit. Am dorit ca acest bust din bronz să fie omagiul nostru pentru un om deosebit. Mai mulţi prieteni au contribuit la realizarea acestei lucrări, pentru că este păcat ca peste un om de talia lui George Naghi să se aştearnă uitarea. Acum sunt cu sufletul împăcat, am reuşit să mă ţin de cuvânt”, a explicat Nicolae Dragu.

Bustul, cu acordul familiei răposatului, va fi amplasat în faţa Clubului Sportiv Municipal Călăraşi(fostul restaurant Perla), în centrul oraşului. „Ne-am gândit că aici la fostul restaurant Perla, care a funcţionat după Revoluţie şi al cărui patron a fost George Naghi, este cea mai bună variantă de a amplasa bustul. La fabrică la Aldis, fiind în afara oraşului, zona este izolată, aşa că cine l-ar fi văzut acolo? Doar angajaţii. Aici e mult mai bine, este aproape şi de restaurantul Pescăruş, un alt loc foarte drag al lui George. Aici este o parte din tinereţea, din viaţa sa. Toţi călărăşenii trebuie să vadă acest bust”, a spus fostul primar al Călăraşiului.

Probleme financiare

Moartea miliardarului a dus inevitabil şi la probleme în afacerea pe care a pus-o pe picioare. Alina, văduva afaceristului, a reuşit să se reinveteze şi a condus cu mână de fier imperiul pe care soţul său i l-a lăsat moştenire. Rănită şi ea în accident, pe când cei doi se aflau la o plimbare cu barca pe Dunăre, văduva “regelui mezelurilor” şi-a revenit spectaculos.
Alina(57 de ani) se află la conducerea uneia dintre cele mai mari fabrici de mezeluri din ţară, cu aproximativ o mie de angajaţi şi sare în ajutorul oamenilor atunci când sunt la ananghie. “Este sufletistă, generoasă, o femeie cu credinţă în Dumnezeu care înţelege nevoile de zi cu zi. Nici nu apuci să deschizi gura că imediat sare în ajutor. Chiar dacă au fost greutăţi, a reuşit să gestioneze situaţia şi menţină afacerea în top, aşa cum se întâmpla în vremurile bune ”, povesteşte Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură Călăraşi, un apropiat al familiei Naghi.

Restructurări, vânzări şi concedieri

După nenorocirea din 7 august 2011, Alina Naghi s-a aflat în faţa celei mai mari provocări. Compania a trecut printr-un proces de restructurare: au fost concediaţi aproape 400 de angajaţi, a avut întârzieri salariale cu lunile şi a vândut pentru 3 milioane de euro Ferma, locul de suflet al lui George Naghi, divizia responsabilă de producţia agricolă şi de afacerile cu animale, către Nutricom Olteniţa (companie deţinută de omul de afaceri de origine libaneză Hanna Rabih Daher, cu afaceri de 45 milioane de euro/an). Cele 3 milioane de euro obţinute în urma tranzacţiei nu au ajutat însă, la acea dată, la ieşirea din impas. Din contră.

Întârzieri salariale

Necazurile s-au ţinut lanţ în continuare. De la întârzierile salariale, s-a ajuns în martie 2012 la închiderea câtorva magazine Aldis din ţară.  Vânzările au scăzut considerabil, iar conducerea companiei a decis să renunte la câteva puncte de desfacere a cărnii şi a preparatelor. La Lehliu, Olteniţa şi Râmnicu Vâlcea s-a pus lacătul la uşă. În aceeaşi perioadă, Alina Naghi a reuşit să obţină un credit prin care a acoperit o parte din datorii, reuşind astfel să pună compania pe linia de plutire.

Vă recomandăm şi:

Soţia „regelui mezelurilor“, cea mai puternică femeie de afaceri din Bărăgan. Cum se descurcă imperiul Aldis, la 4 ani de la moartea miliardarului George Naghi

Cum a petrecut miliardarul George Naghi fatidica zi de 7 august 2011. Ultimele cuvinte ale patronului Aldis: „Aşteptaţi-ne, venim repede!“

Imperiul Aldis, salvat de văduva milionarului George Naghi

FOTO Regretatul miliardar al Bărăganului, George Naghi, ar fi împlinit astăzi 61 de ani. Imagini inedite din tinereţea patronului Aldis

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite