Fraude economice, investigate de poliţişti. Au fost puse în aplicare 71 de mandate de aducere

Fraude economice, investigate de poliţişti. Au fost puse în aplicare 71 de mandate de aducere

Poliţia a descins la 118 adrese FOTO Adevărul

În ultima lună, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 118  percheziţii, au instituit măsuri asigurătorii de peste 33.000.000 de lei şi au indisponibilizat bunuri în valoare totală de 15.442.614 lei.

Ştiri pe aceeaşi temă


În perioada 1 – 31 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 118  percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 71 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice. 
 
În cauzele penale instrumentate, faţă de 487 de persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar faţă de 52 au fost dispuse măsuri preventive (30 reţinute, una arestată preventiv, două arestate la domiciliu şi 19 sub control judiciar).
 
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 33.103.851,96  de lei, dintre care 4.986.956 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 15.442.614 lei. Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 11.079.594 de ţigarete şi peste 4.300 de litri de alcool.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: