FOTO Se trece prin apă la Chiciu. Dunărea scade, dar inundă uscatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trecerea cu bacul de la Chiciu spre Bulgaria Foto:I.S.
Trecerea cu bacul de la Chiciu spre Bulgaria Foto:I.S.

Debitul crescut al Dunării, din ultimele zile, îi pune  în dificultate şi pe şoferi.  Apele umflate au ajuns la Chiciu pe uscat. Astfel, cei care aleg să treacă spre Ostrov cu bacul o fac prin apă. Deşi cotele sunt în scădere la Călăraşi, Dunărea încă nu s-a restras.


Nu este însă pentru prima dată când la Chiciu, la graniţa cu Bulgaria, traficul este îngreunat. Autorităţile dau asigurări că situaţia este sub control şi că tendinţele sunt în scădere. În ultima săptămână, Dunărea a crescut doar câţiva centimetri, spre doesebire de acum 10 zile când ajunsese să se umfle şi cu 30 de centimetri pe zi. Până în prezent, viitura de pe Dunăre nu a creat probleme la Călăraşi. Apa a pătruns şi a inundat peste o mie de hectare de islaz, fără să afecteze gospodării în  localităţile de pe malul Borcei.

„Nu există nicio problemă în judeţ. Am monitorizat permament şi am consolidat cu saci de pământ şi folie zona de dig Unirea-Jegălia-Gâldău, pe o lungime de 7,81 km, unde apa se inflitrase pe sub dig. Am reuşit să trecem cu bine peste ceea ce se anunţa a fi o adevărată nenorocire”, a precizat ing. Viorel Roman, director Apele Române-Filiala Călăraşi.

Cod portocaliu până pe 30 mai

Pe sectorul aval de Porţile de Fier, debitul Dunării a crescut continuu, iar în opt localităţi dunărene, nivelul a depăşit cotele de inundaţie. Punctul maxim al debitului estimat de specialişti a fost atins joi, 22 mai, când, la intrarea în ţară, Dunărea a avut 13.500 de metri cubi pe secundă.
Prin urmare, hidrologii au prelungit avertizările. Un cod portocaliu de inundaţii a fost emis pentru sectorul Porţile de Fier – Călăraşi şi este valabil până pe 30 mai.

Vă recomandăm şi:

FOTO Răsuflăm uşuraţi. Viitura de pe Dunăre a trecut lin la Călăraşi

Apele Dunării, tot mai umflate. Fluviul a crescut cu o jumătate de metru în ultimele 3 zile

Viitura de pe Dunăre ajunge pe 25 mai la Călăraşi. Debitul fluviului creşte alarmant

INFOGRAFIE Ameninţarea Dunării: care sunt zonele cele mai expuse la inundaţii

Cu ochii pe digurile de la Dunăre. La Călăraşi, autorităţile sunt în gardă

Dunărea ameninţă Bărăganul. Cod galben de inundaţii până pe 26 mai

Stare de urgenţă în Bosnia şi în Serbia, ţări unde inundaţiile au provocat moartea a cinci persoane

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite