FOTO Standardul de viaţă al călărăşenilor în 1937, când râul Ialomiţa era supranumit “Nilul Bărăganului”
0
Standardul de viaţă al călărăşenilor în perioada interbelică era unul modest, deşi din agricultură, ocupaţia de bază a locuitorilor de la sate, profitul era frumuşel. Cu toate acestea, preţurile produselor agricole era prea mici în raport cu munca depusă şi cu costul celor industriale.
Oamenii mâncau ce produceau. Sătenii erau mai vegetarieni decât orăşenii. Ei consumau verdeţuri, zarzavaturi, pepeni şi fructe, iar iarna carne de porc, de oaie, varză acră, murături, fasole şi cartofi. În cursul anului, hrana de bază este mămăliga, rar pâine, brânză, lapte şi ouă. Locuitorii de la oraş mâncau pâine, verdeţuri, castraveţi, pătlăgele, păsări, lapte, ouă şi carne de miel.
În monografia economică a judeţului Călăraşi, întocmită de bancherul Ioan C. Mihăilescu, doar industrializarea satelor era soluţia salvatoare. La sfârşitul anului 1937, se punea stringent problema construirii unor fabrici de zahăr, tăbăcării, ţesături, brânzeturi şi conserve alimentare, în Bărăgan, în zonele unde aceste produse erau din belşug: “Dezvoltarea şi generalizarea industriei, dar şi prin asigurarea debuşeurilor, veniturile locuitorilor ar creşte, aducând în acelaşi timp şi comunelor un spor apreciabil de venituri”.
Aprovizionarea, un lux
Pentru că preţurile erau mari, foarte puţini oameni de la sate îşi permiteau luxul de a-şi face aprovizionarea. Mihăilescu spune că în 1037, în urma analizei făcute în Bărăgan a constatat că “preţurile diverselor articole industriale de primă necessitate pentur ţărănime sunt prea scumpe în comparaţie cu puterea de cumpărare. De aceea, locuitorii satelor se abţin de la satisfacerea completă a nevoilor lor.
Preţurile de la sate ale acestor articole sunt următoarele: petrol-2.50-3 lei, sare-1.50-3.50 lei, tutun pachet 20 gr, calitatea III-a-6 lei, bumbac-700-800 lei, săpun de rufe-22-24 lei, opinci-100-120 lei, pălării bărbăteşti-180 lei, sape-100 lei, lopeţi-80 lei, coase-70-80 lei, plug Rudsack-2.900 lei, grape de fier cu 2 câmpuri-4.000-5.000 lei, rariţe-1.200 lei, prăşitoare-2.200 lei. După calculele realizate de economiştii vremii se arată că “schimbul produselor agricole contra produselor industrial este întotdeauna în paguba agricultorului, care, de obicei dă echivalentul a circa 10 ore de muncă agricolă contra unei singure ore de muncă industrială”.
Peste 300.000 de locuitori
La 31 decembrie 1037, populaţia judeţului Ialomiţă număra 341.673 de locuitori, dintre care 18.300 la Călăraşi, 9.768 la Feteşti, 6.157 la Slobozia şi Urziceni, 3.300. Restul de 300.000 locuiau la sate.
Lumină electrică exista doar la Călăraşi şi Urziceni, conductă de apă doar la Călăraşi, dar nu era filtrată, iar în celelalte zone apa de băut era luată din puţuri, unde se săpau 30-35 de metri. Pentru spălat rufe foloseau apă din Ialomiţa sau din Borcea. Canalizări nu existau nicăieri. “Starea higienică la Călăraşi lasă mult de dorit, iar procentul mortalităţii din cauza tuberculozei este cel mai ridicat din ţară. Praf sau noroi se găsesc din belşug şi în oraş, dar şi la sate”, notează Mihăilescu.
Din aceste motive, locuitorii de la sate şi-au ridicat locuinţe din gard, umplute cu lut sau din cărămizi nearse, de-a lungul apelor. De altfel, în acea perioadă râul Ialomiţa fusese supranumit „Nilul Bărăganului”. O privire de ansamblu în Bărăganul interbelic arată că „locuitorii satelor s-au aşezat mai mult în numeroasele şi popultele sate ce se ţin lanţ pe ambele maluri ale Ialomiţei şi pe malul stâng al braţului Borcea. În câmpia Bărăganului, şi mai ales în partea de est, satele sunt foarte rare din cauza lipsei de apă ce se scoate de la adâncimi de 30-35 de metri”.
Vă recomandăm şi:
FOTO Cum făceau speculanţii legea în Bărăganul interbelic
FOTO Cum se făceau producţii-record în Bărăganul anilor 30. La câmp munceau zilieri de peste Prut
FOTO Cum a făcut ciuma prăpăd în Bărăganul Primului Război Mondial
Se încarcă comentariile...
