FOTO Ploaia torenţială a făcut ravagii. 150 de gospodării, inundate în comuna Dragalina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa a inundat sute de gospodării Foto:ISU Călăraşi
Apa a inundat sute de gospodării Foto:ISU Călăraşi

Ploile abundente din ultimele zile au dat bătăi de cap locuitorilor din comuna Dragalina. 150 de gospodării au fost inundate, iar pompierii din Călăraşi, Borcea şi Lehliu au acţionat cu motopompele pentru a evacua apa.


În urma ploilor abundente din ultima perioadă, în zona Dragalina, pompierii militari au fost alertaţi să acţioneze pentru evacuarea apei acumulate în exces în aproximativ 150 de gospodării de pe străzile: Prunului, Plopilor, Sălciilor, Garoafei, Daliilor, Tâmplarului, Lăcrămioarei şi Curcubeului.

„Trebuie menţionat că în zona comunei Dragalina pânza freatică se află la un nivel foarte ridicat, iar aceste precipitaţii abundente ce au căzut fără întrerupere în ultimele zile au dus la fenomenul de băltire a apei, fiind afectate gospodării şi chiar locuinţe din această localitate.

calarasi inundatii

Echipaje ale I.S.U. Călăraşi acţionează şi la acest moment pentru a elimina riscul de inundare a locuinţelor cetăţenilor din această comună.

calarasi inundatii

În zonă au fost trimise trei echipaje cu motopompe Novus de mare capacitate din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi, Secţiei de pompieri Lehliu Gară şi Gărzii de intervenţie Borcea”, a precizat plt.adj. Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

image

De asemenea, un echipaj al Servicului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitatea Dragalina acţionează  cu o motopompă Novus pe una dintre cele opt străzi afectate de inundaţii.        
 

Vă recomandăm şi:

Inundaţii la Budeşti. Pompierii au intervenit 8 ore în mai multe gospodării afectate de ploi

FOTO Ploaia torenţială a făcut prăpăd la Budeşti. Zeci de gospodării au fost inundate

UPDATE Inundaţii grave în Bulgaria, soldate cu cel puţin 12 morţi

FOTO Turişti buzoieni, captivi în inundaţiile din Bulgaria

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite