FOTO Pepiniera din Bărăgan pentru caii de rasă. Paşaport de Franţa pentru armăsarii de la Jegălia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o tradiţie de aproape un secol în creşterea cailor de rasă, Herghelia Jegălia este printre cele mai mari din ţară. De aici pleacă exemplare cabaline unicat pentru concursurile din ţară, dar şi pentru bazele de agrement. Şi străinii au ajuns să cumpere cai din Bărăgan. În Franţa, de exemplu, au fost trimişi armăsari pentru reproducere, iar în Italia la concursuri.


Înfiinţată în anul 1921 ca depozit de remontă şi iepe de prăsilă din rasele Pur Sânge Arab şi Pur Sânge Englez pentru nevoile armatei, în noiembrie 2011, Herghelia Jegălia a preluat nucleul de reproducţie al rasei Trăpaşe de la Dor Mărunt. “Avem în prezent 270 de cai de rasă, calul de sport românesc şi trăpaşul pe care îi creştem pentru a-i aduce la nivel de performanţă. Cei care nu trec proba de foc pe teren, în special calul de sport, renunţăm la ei. De exemplu, recent, a fost organizată o licitaţie prin care au fost scoşi la vânzare 30 de cai care nu se încadrează în tipul rasei”,  precizat ing. Ioan Oprian, şeful Hergheliei Jegălia.

Vânduţi la la licitaţie

Românii cu dare de mână scot din buzunar şi 30.000 de lei pentru un cal. Animalele care sunt de vânzare în aceste zile au preţuri cuprinse între 2.000 şi 8.800 de lei. Sunt cai cu mici probleme, cum ar fi o cicatrice sau o hernie ombilicală, lucru care nu-i califică pentru a face performanţă. “Nu este admis nici cel mai mic defect. Calul trebuie să fie perfect. În urma licitaţiei am reuşit să vindem 16 exemplare. Aşteptăm clienţii şi pentru ceilalţi”, spune Oprian. Cei mai buni cai nu sunt însă de vânzare. Ei sunt păstraţi, îngrijiţi şi incluşi în programul de dresaj şi antrenament care începe în jurul vârstei de 3 ani. Cei care fac faţă probelor de calificare ajung să participle la concursuri sportive, ceilalţi sunt păstraţi pentru reproducere.

58 de angajaţi la 270 de animale

La Jegălia, 58 de oameni se ocupă de cei 270 de cai. Fiecare are sarcini bine trasate. Conducerea unităţii se gospodăreşte cum poate mai bine pentru a face faţă condiţiilor speciale ce trebuie create pentru animale. “Avem 531 de hectare de teren arabil pe care cultivăm cereale, ca să avem hrana asigurată. Angajaţii sunt oameni blajini şi mari iubitori de animale. Este foarte important ca oamenii să facă această meserie cu dragoste. Altfel, totul se duce de râpă. Comunicarea non-verbală cu animalele este pe primul plan”, povesteşte Oprian.

Cal românesc de sport şi trăpaşul

La Jegălia sunt crescuţi cai din  rasa Cal Românesc de Sport a cărei formare a început la Herghelia Sâmbata de Jos. Cabalinele din această rasă sunt destinate pentru concursurile de obstacole.
Trăpaşul Românesc face parte din grupul raselor de trăpaşi, care au ca însuşire comună aptitudinea pentru trapul de viteză. S-a consolidat ca rasă în ultimele decenii, la formarea sa participând, în principal, trăpaşul american(în proportie de 85%), trăpaşul Orlov (în proportie de 10%), trăpaşul francez (în proportie de 5%) şi trăpaşul rusesc (în procent de 5%). De asemenea, în cadrul încrucişărilor complexe realizate pentru formarea rasei, s-a folosit şi o infuzie de sânge cu varietăţile Nonius şi Furioso – North Star.

Vă recomandăm şi:

Herghelia de la Mangalia, redeschisă după 10 ani publicului. Mazăre a apărut în frac, joben şi baston

FOTO Trei spectacole de excepţie la Herghelia Sâmbăta de Jos. Dresură de lipiţani pe acordurile muzicii clasice

Relaxare de 1 mai printre caii de rasă. Romsilva invită publicul la turul hergheliilor din judeţul Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite