Pasiune culinară transformată în afacere: murăturile lui Puiucu, un fost poliţist din Călăraşi, pe rafturile din hipermarket

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce 16 ani a fost funcţionar public, Puiu Badea a dat lovitura cu murăturile sale în saramură: de trei ani este furnizor al reţelei Carrefour, iar cererea este de două ori mai mare în acest an

Consumator înrăit de murătri pregătite după reţete proprii, fostul poliţist Puiu Badea (47 de ani), din Călăraşi, a decis să transforme în afacere pasiunea sa pentru această latură a gastronomiei şi nu a dat greş. A ajuns în numai câţiva ani să pună la murat 100 de tone de legume şi fructe, iar reţeaua de hipermarketuri Carrefour este principalul client al călărăşeanului.

Puiu Badea sau Puiucu, după cum îi spun apropiaţii, a fost timp de 16 ani poliţist la Serviciul Rutier. De patru ani este antreprenor şi producător al murăturilor „Puiucu“, pregătite după reţete tradiţionale, dar îmbunătăţite şi fără oţet. „Nu este nimic special în reţetă. Sare, apă şi multe condimente, fără conservanţi. Majoritatea gospodinelor nu mai folosesc astăzi frunze de vişin sau de stejar la preparea conservelor, aşa cum obişnuiau bunicile noastre. Eu m-am întors la tradiţie, încercând astfel să creez produse sănătoase şi cu un gust deosebit“, ne prezintă Puiucu reţeta murăturilor asortate din Bărăgan, deja vestite în toată ţara.

Prietenii şi rudele sale au fost primii care au testat murăturile lui Puiu Badea. Astfel, el a reuşit să-şi îmbunătăţească reţetele, iar atunci când a ieşit pe piaţă, marfa nu a avut niciun cusur. În 2010, Puiucu a pus la murat 3 tone de legume, însă cererea a fost mare, iar în anul următor, cantitatea a fost de 10 ori mai mare.

Carrefour, cerere dublă în 2014

De trei ani, Puiu Badea este furnizor de murături asortate, dar şi de zeamă de varză pentru lanţul de hipermarketuri Carrefour. Dacă în 2012 doar a vrut să testeze terenul şi a livrat 4 tone de murături doar pentru un magazin Carrefour, anul trecut cantitatea cerută de retailerul francez a urcat la 35 de tone (murături şi zeamă de varză) şi a ajuns în toate hipermarketurile din ţară.

Iar în acest an a dat lovitura. Puiucu va pune la murat în acest an 100 de tone de legume şi fructe, iar două treimi vor ajunge pe rafturile Carrefour. Astfel că, pentru a face faţă comenzilor, toată familia Badea se va ocupa de la 1 septembrie de pusul murăturilor.

„Merge bine, nu mă plâng, dar este un efort uriaş. Noi încă suntem în perioada de investiţii şi încercăm să prindem loc pe piaţă. Faptul că marfa noastră a fost cerută de una dintre cele mai importante reţele de magazine nu ne oferă decât satisfacţii. Am deja o comandă de 65 de tone de murături doar la himermarket, iar de zeamă de varză – aproximativ 3 tone. Suntem singurii care am scos la vânzare banala zeamă de varză, un adevărat medicament“, povesteşte antreprenorul.

Deşi efortul depus este unul uriaş, având doar 15 angajaţi, Puiu Badea spune că anul viitor îşi propune să pună la murat 200 de tone de legume şi fructe dacă va avea contracte ferme.  

Are clienţi de peste hotare

Murăturile „Puiucu“ nu sunt căutate numai în ţară. Românii stabiliţi în Irlanda, Cipru, Spania, Italia, Franţa şi chiar Statele Unite ale Americii au făcut deja comenzi pentru a-şi umple cămările cu delicatese în saramură de la Călăraşi: castraveciori, pepenaşi, gogonele, gulii, mere, pere, conopidă, morcov şi varză.

Pentru a pune pe masă gustoasele legume murate, clienţii trebuie să plătească 12 lei pentru un kilogram vrac sau 16 lei pentru un borcan cu o greutate de 1,4 kilograme. Cei care doresc murături pot face comenzi pe site-ul www.muraturiasortate.ro, iar preţul se poate negocia în funcţie de cantitatea cerută.

„Un semnal este faptul că butoaiele mele se golesc pe zi ce trece. Aproape că nu pot să fac faţă cererilor. Din octombrie şi până la Crăciun nu mai am nimic în hale“, spune Puiu Badea.

Puiu Badea a participat la toate târgurile de produse tradiţionale, iar câteva restaurante de lux din Poiana Braşov i-au cerut reţeta de murături pentru a-şi încânta clienţii. A primit oferte şi de la hoteluri de 3 şi 4 stele pentru a-şi vinde murăturile, iar două shaormerii din Bucureşti au făcut comandă de castraveciori muraţi.

Căutat de investitori

Un om de afaceri din Canada s-a arătat interesat pentru a investi 300.000 de euro în afacerea de la Călăraşi, dar Puiu Badea a declinat oferta. „Nu a prezentat încredere şi atunci am zis că mai bine să mă chinui singur decât să intru în cine ştie ce încurcătură“, a spus Badea.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Reţete tradiţionale. Răsfăţ cu dulce de lux din livada de la Zimbru

Livada cu autoservire, în care clienţii îşi culeg singuri fructele eco

Agricultura în Sibiul comunist: campioni la pomicultură, crescătorii de berbeci sau ferme de hamei. Cum se realiza cincinalul în 6 ani şi 5 luni

Se caută chinezi pentru salvarea agriculturii şi pentru investiţii în prelucrarea materialului lemnos

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite