FOTO Meseria, brăţară de aur. Ce sacrificii făcea un ucenic să ajungă patron în Bărăganul interbelic
0Ca să-şi croiască un rost în viaţă şi să aibă ce pune pe masă, în Bărăganul interbelic, sătenii puneau mare preţ pe meşteşug. La sfârşitul anului 1938, judeţul Ialomiţa număra nu mai puţin de 900 de meseriaşi calificaţi: bărbieri, brutari, cizmari, croitori, mecanici, tâmplari, zidari, cofetari şi chiar manichiurişti şi modiste.
Ca să ajungă însă aici, ca şi astăzi, era nevoie de multă şcoală şi de examene. Oricine dorea să înveţe meserie pornea ca ucenic şi în câţiva ani, dacă era îndemânatic putea ajunge patron.
În monografia economică a judeţului Ialomiţa(1933-1938), bancherul Ioan C.Mihăilescu notează că durate uceniciei era de 3-4 ani, în funcţie de importanţa meseriei: „În timpul uceniciei ei locuiesc la patronii lor, în cele mai dese cazuri, sau la părinţi, mai rar. Patronii sunt obligaţi să îngrijească de instruirea şi educarea lor şi să le dea o bună îngrijire”. Anii de şcoală era însă făcuţi ca la carte, deoarece examenele finale erau severe. Potrivit legii din acea perioadă, toţi ucenicii urmau în mod obligatoriu cursurile şcolii serale de ucenici, de la ora 19.00 la 21.00, unde li s epreda contabilitatea, aritmetica, studiul mărfurilor şi al materiilor prime, contabilitatea, geografia, istoria, româna şi religia. Programu strict era însă şi în zilele de sărbătoare. Duminica dimineaţa erau trimişi la biserică.
Examene serioase
După 3-4 ani de învăţătură serioasă, ucenicii erau obligaţi să susţină examenul final pentru a putea obţine calificarea în meseria dorită. Comisia specială era compusă dintr-un preşedinte intelectual, obligatoriu inginer, doctor, profesor din din doi reprezentanţi ai meseriilor respective, din care unul din partea patronilor, iar altul din partra lucrătorilor având ca secretar pe funcţionarul Camerei de Muncă a Circumscripţiei Brăila, instituţie la care era arondat şi Bărăganul. După susţinerea examenului, ucenicul devenea lucrător, însă ascensiunea sa nu se oprea aici. Ca să avanseze în meserie şi să devină un adevărat meşter era necesar să fie lucrător timp de 3 ani.
Mihăilescu spune că lucrarea sa că” după aceastră perioadă ei se pot prezenta în faţa unei comisiuni de examinare pentru a obţine cartea de meşter şi abia apoi să-şi deschidă un atelier pe cont propriu. În termen de cel mult o lună de la deschiderea atelierului, ei sunt obligaţi să ceară Camerei de Comerţ liberarea unui brevet de meserie”.
Sărăcia îi împiedica să continue studiile
Existau situaţii însă, la fel ca şi în zilele noastre când ucenicii nu mai urmau toate aceste forme de învăţământ şi nu mai susţineau o serie de examene. Sărăcia de la sate îi împiedica pe mulţi dintre ei să-şi împlinească visul. Astfel, în comunele rurale, numeroşi meseriaşi care au urmat ucenicia s-au retras la ţară fără a mai da examenul cerut de Lege. Oficiul Judeţean al Camerei de Muncă încerca să-i convingă pe oameni să intre în legalitatea, fiindu-le mai uşor în găsirea unei slujbe. „În această situaţie se găseşte şi o parte a meseriaşilor angajaţi de marii agricultori pentru atelierele de la moşii”, spune Mihăilescu.
Igiena lăsa de dorit
Până în anul 1916, meseriile din judeţul Ialomiţa erau în cea mai mare parte practicate de bulgari, greci şi evrei. De exemplu, aflăm din „Monografia judeţului Ialomiţa 1933-1938 că zidari erau numai bulgarii şi italienii ,croitori-evrei, bulgari şi puţini români, brutari, numai bulgari, cizmari, români, mecanici erau italienii şi ungurii. „Astăzi, procentul meseriaşilor români a crescut la 85% din numărul total al meseriaşilor şi tendinţa este în creştere, întrucât se constată din contractele de ucenicie înregistrate la Oficiul Judeţean că toţi ucenicii sunt români”, spune Mihăilescu.
Neajunsurile erau însă la tot pasul. Degeaba erau aşi în meserie, dacă igiena lăsa de dorit. Starea sanitară a meseriaşilor era în general, bună, cu excepţia acelora din oraşul Călăraşi. Dintre aceştia, peste 15% erau tuberculoşi şi 70% malarici din cauza climei de baltă. Autorul mai notează că nici brutarii şi covrigarii nu se prezentau excelent la capitolul curăţenie, însă autorităţile îşi dădeau toată osteneala să repare neajunsurile cu care se confruntau la tot pasul.
Clima nesănătoasă, inamicul meşteşugarilor
Nici asistenţa medicală nu era la înălţime pentru cei care trăiau într-o climă nesănătoasă. „Ea este dată numai de doi medici, câte o oră pe zi, de la 7 la 8 dimineaţa. Numărul bolnavilor prezentaţi la consultaţiuni este de circa 50-60 de persoane, dintre care unele nu ajung la examinare. Medicii sunt dintre cei mai reputaţi din oraş şi primesc retribuţiuni de 1.500 de lei lunar, iar medicamentele importante lipsesc”, spune bancherul Mihăilescu. Bolanvii erau trataţi numai cu chinină(inhalată sau injecţii), aspirină şi sare amară.
Vă recomandăm şi:
FOTO Marii artişti ai României interbelice, îndrăgostiţi de Călăraşi
FOTO Cum făceau speculanţii legea în Bărăganul interbelic
FOTO Cum se făceau producţii-record în Bărăganul anilor 30. La câmp munceau zilieri de peste Prut
FOTO Cum a făcut ciuma prăpăd în Bărăganul Primului Război Mondial
Se încarcă comentariile...
