FOTO Evadare în fascinantul Bărăgan, între duioasa Ialomiţă şi Dunărea ursuză
0O bicicletă bună, cască de protecţie şi dorinţă de a te simţi mai aproape de natură. E tot ce ai nevoie pentru a porni într-o aventură pe două roţi pe drumurile pitoreşti ale Bărăganului. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un colţ de rai prin care pasionaţii de pedalat se pot plimba în voie.
Frumuseţile Bărăganului, ars de soarele dogoritor şi mângăiate uşor de valurile Dunării, într-o dimineaţă de august nu merită să fie ratate. Panait Istrati, în 1928, a surprins cel mai bine în descrierile sale acest tărâm. “Ciulinii Bărăganului” este romanul care a făcut celebru acest colţ de ţară. “Întins, de când lumea, peste toate ţarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiţă şi Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ţine primăvara şi vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubeşte şi căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări şi de-a urla în toată voia. De-acolo vine şi vorba, cunoscută în toate ţările locuite de români, şi care se adresează aceluia ce-şi îngăduie prea multe libertăţi în public:
— Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...?
Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Şi de la un puţ la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva eşti înarmat contra acestor două nevoi ale gurii şi dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ţinutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie.
O pasăre care zboară între două lanţuri de munţi e ceva demn de milă. Pe Bărăgan, aceeaşi pasăre urcă, cu ea în zbor, pământul şi depărtatele lui zări. Întins pe spate, simţi cum talerul pamântesc se înalţă spre zenit. E cea mai frumoasă ascensiune ce poate s-o facă nevoiaşul lipsit de toate.(…) Visări, gânduri, înălţare şi pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei şi unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini.(…) Pământul n-a fost dat omului numai cu scopul să-i umple burta cu mălai. Mai sunt şi colţuri hărăzite reculegerii. Ăsta e Bărăganul".
O excursie de vis
O plimbare cu bicicleta în judeţul Călăraşi, părăsind Capitala aglomerată şi plină de praf, îţi încarcă bateriile pentru un an întreg. Câmpuri pe care nu le poţi mărgini nici cu privirea, oameni aşezaţi, gospodari, primitori şi peisaje de-a dreptul fascinante completează peisajul unei excursii de vis. Cunoscătorii ştiu însă cel mai bine cum stau lucrurile.
Cu rucsacul în spinare doldora de provizii şi echipamente, înarmaţi cu aparat foto şi multă răbdare, pornim la drum. Un drum de 75 de kilometri care se întinde în faţa ochilor şi care abia aşteaptă să fie explorat. Drumuri de ţară, bătute cu piciorul doar de localnici şi, uneori, doar de amatorii de aventură. Bărăganul ospitalier şi mândru ca un flăcău are multe poveşti de spus. Trebuie doar să ştii să le asculţi.
Săruleşti, cel mai cunoscut loc din lume
Pe traseul Bucureşti-Pantelimon-Cernica-Tanganu-Vadu Anei-Solacolu-Măgureni-Sănduliţa-Săruleşti Gară nu ai timp să te plictiseşti. Cinci ore de mers cu bicicleta, pe un traseu de dificultate medie. Excursia începe însă la gara de Est din Bucureşti. Doar drumul de întoarcere se face cu bicicleta. Cu trenul regio R8013 Bucuresti Obor - Săruleşti-Gară faci o oră şi jumătate până la destinaţie. Aici însă începe aventura.
“Traseul cu bicicleta porneşte de la Săruleşti-Gară spre Măgureni, prin Sănduliţa, pe drumul judetean DJ 303, trecând podul peste Autostrada Soarelui (A2)”, spune Aurelian, unul dintre tinerii care au ales relaxarea pe două roţi. După un an întreg de examene şi cursuri la Facultatea de Geografie, o evadare în natură este cea mai potrivită. Spune că cel mai indicat mod de relaxare îl reprezintă bicicletă. “Eşti doar tu cu gândurile tale şicu peisajele uimitor de frumoase. Nimic nu se compară cu un pedalat în voie!”, povesteşte tânărul.
După câţiva kilometric, începe să se zărească balta. Ascunsă printre coline şi tăiată pe luciul apei de razele soarelui. Câteva maşini de teren, încărcate de undiţe şi plase de pescuit, gonesc pe acelaşi drum plin de hârtoape, ridicând în aer nori de praf. Ascunsă în inima Văii Mostiştei, comuna Săruleşti din Călăraşi are în apropiere un lac ale cărui adâncuri sunt populate de crapi-gigant. Peştii de aici atrag anual sute de pescari din toate colţurile lumii, dar şi din România, dornici să vadă cu ochii lor grozăvia. Localnicii susţin că, azi, adâncimea lacului ajunge şi la 11 metri pe un luciu de apă de 420 de hectare, lung de 20 de kilometri şi cu o lăţime care atinge 600 de metri.
Campionatul Mondial de Pescuit crapi-gigant
Lacul Săruleşti a fost transformat într-un loc de agrement. Pontoanele de pescuit au fost amenajate, au fost construite mini-pensiuni şi se organizează aici tradiţionalul Campionat Mondial de pescuit la crap, aceeaşi competiţie în cadrul căreia austriacul Christian Baldemeyer reuşea să pescuiască în 1998 cel mai mare crap din lume.
„Recordul austriacului nu a mai fost doborât niciodată pe lacul de la Săruleşti. Se prind peşti foarte mari, dar nimeni n-a reuşit să mai prindă unul la fel de mare“, spune Iulian Măcău (68 de ani), un locuitor din zonă a cărui casă se află chiar pe malul lacului. Îşi aminteşte că la data respectivă a fost organizată o petrecere care a ţinut trei zile şi trei nopţi, ca-n poveşti. “Aveţi ce vedea aici, zona e una deosebit de frumoasă, puteţi afla poveşti interesante. E plăcută plimbarea cu bicicleta, nu aţi greşit venind la noi în zonă”, spune localnicul.
Biserica Măgureni, obiectivul zilei
“Când ajungem în satul Măgureni, nici ţipenie de om. Toţi sunt la slujbă, în curtea noii biserici. La marginea satului, pe mal, zărim ruinele unei biserici. Clopotniţa fostei biserici sfidează încă trecerea timpului, mărturie a dezastrului făcut de comunişti. Biserica Măgureni este principalul obiectiv al zilei.
Este fostul lăcaş de cult al satului Pârlita, actualmente Măgureni, care a fost inundat în momentul amenajării lacului”, continuă Aurelian. Pentru a ajunge la ruine, turiştii trebuie să meargă pe un drum de pământ care împrejmuieşte lacul. Peisajul din jur este paradisiac. Aproape de locul unde s-a aflat altarul se mai zăresc câteva chipuri şterse de sfinţi, cu privirile împietrite.
Pe drumul căruţelor
“ Ne continuăm drumul de aici spre Solacolu, pe un drum de ţară, cu oameni respectuoşi care ne salută din depărtare. Din Solacolu am ieşit pe drumul judeţean DJ 402 spre Fundulea. Aici avem iarăşi parte de un drum de pământ. La 3 kilometri după pădurea Tămăduianca am intrat pe câmp, pe drumul utilajelor agricole şi căruţelor, apropiindu-ne şi mergând apoi în paralel cu Autostrada până la Vadu Anei şi apoi, pe lângă bălţi până la Tanganu. Nici n-am simţit când am pedalat atâţia kilometri. Vremea bună a ţinut cu noi. Chiar am făcut un popas unde ne-am tras sufletul o jumătate de oră şi am mâncat pentru a prinde puteri”, spune colegul său de aventură, Mihai.
De la Tanganu, cei doi biciclişti au intrat pe drumul judeţean DJ 301, au trecut alt pod peste Autostrada Soarelui şi au ajuns la Cernica. De aici,.prin pădurea Pantelimon au ieşit la drumul naţional DN3, Bucureşti-Călăraşi. În Capitală au ajuns după 5 ore de pedalat, încheind astfel excursia prin Bărăganul plin de colb şi de ciulini care îndeamnă la visare…
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Vă recomandăm şi:
Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş. Cum te poate „vindeca“ natura de stres
Se încarcă comentariile...
