FOTO Cum va arăta Spitalul de Psihiatrie Săpunari, după modernizarea de 15 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 15 milioane de euro vor fi investiţi în judeţul Călăraşi pentru construirea unui nou corp de clădire la Spitalul de Psihiatrie Săpunari. Consiliul Judeţean Călăraşi a semnat la Bucureşti contractul de finanţare pentru construirea unui clădiri moderne în incinta unităţii medicale.

“ Noul imobil va avea 4 secţii medicale: ergoterapie, psihiatrie I, psihiatrie II, psihiatrie III cronici, cu 172 de paturi. Spitalul va fi dotat cu 3 ascensoare: două pentru persoane şi unul pentru transport cu targa. Corpul nou, care are  forma literei H, se va construi în 24 de luni, valoarea investiţiei fiind de 15 milioane euro. Sursa de finanţare este Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii”, a anunţat Vasile Iliu’[,pre;edintele Consiliului Judeţean Călăraşi.

În urmă cu 4 ani, Ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie Săpunari, nerenovat mai bine de 4 decenii, a fost reabilitat cu fonduri Regio, valoarea investiţiei ridicându-se la peste 2,2 milioane de lei.

Imagine indisponibilă

Spitalul de Psihiatrie Săpunari, situat în comuna Lehliu, a fost înfiinţat la 17 iulie 1973, într-o clădire construită în anul 1902. De atunci nu s-a mai realizat nicio modernizare, fiind efectuate doar lucrări strict necesare.

Imagine indisponibilă

Unitatea asigură asistenţă medicală şi ambulatorie în psihiatrie pentru adulţii care locuiesc în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, deservind peste 60.000 de locuitori. Acum, datorită condiţiilor de cazare, dar şi a aparaturii performante, pacieţii beneficiază de servicii la standarde europene. S-au înlocuit instalaţiile sanitare, acoperişul a fost reparat, a fost adus mobilier nou şi s-au renovat clădirile.

Peste 2 milioane lei, valoarea investiţiei

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Săpunari, judeţul Călăraşi” a avut o valoare totală de 2.203.789,76 lei, din care 1.674.166,81 lei au reprezentat valoarea asistenţei nerambursabile (fonduri FEDR - 1.423.041,79 lei; fonduri din bugetul naţional - 217.641,68 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 33.483,34 lei). 

Dezvoltarea infrastructurii de sănătate mintală

Prin această investiţie, autorităţile din judeţul Călăraşi au urmărit dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii judeţene de servicii de sănătate mintală. „În urma implementării acestui proiect, ce s-a realizat în 18 luni, va creşte numărul de consultaţii, pacienţii nemaifiind astfel redirecţionaţi către alte unităţi medicale, cum s-a întâmplat până în prezent.

Imagine indisponibilă

De asemenea, datorită echipării cu aparatură de specialitate a ambulatoriului, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari va scădea timpul de diagnosticare a pacienţilor şi, totodată, numărul de internări”, a anunţat Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. După această modernizare, aria arondată ambulatoriului integrat al Spitalului de Psihiatrie Săpunari cuprinde oraşele Lehliu Gară şi Fundulea şi comunele Alexandru Odobescu, Belciugatele, Dor Mărunt, Dragalina, Dragoş Vodă, Frăsinet, Gurbăneşti, Ileana, Lehliu, Lupşanu, Nicolae Bălcescu, Perişoru, Săruleşti, Ştefan cel Mare, Tămădău Mare, Vâlcelele, Valea Argovei, Vlad Ţepeş.

Imagine indisponibilă
Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite