FOTO Aproape gata. Reşedinţa de vară a domnitorului Matei Barasab, restaurată cu 10 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modernizarea celui mai important monument istoric din judeţul Călăraşi este aproape gata. Mănăstirea Negoieşti, situată în comuna Şoldanu, se află la un pas de a fi redată circuitului turistic. Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, preasfinţitul Vincenţiu a vizitat, duminică, 5 octombrie, şantierul pentru a vedea stadiul lucrărilor.

Restaurarea a fost finanţată cu peste 10 milioane de lei din fonduri europene. Contractul de finanţare a fost semnat în luna mai 2013 şi are o durată de 42 de luni. Are ca obiectiv specific restaurarea monumentului de patrimoniu naţional specific secolului al XVII-lea, ce caracterizează un stil arhitecural reprezentantiv pentru arta şi arhitectura religioasă medievală din ţara noastră.

Prima slujbă

În luna aprilie 2013, de Florii, preotul Nicolae Truşcă, cel care slujeşte în acest superb lăcaş de cult, a oficiat prima Liturghie în biserica restaurată. ” Mai sunt multe de făcut, dar această zi a fost o izbândă şi încheie o etapă. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici”, a spus părintele.

Astfel, în cadrul lucrărilor de reabilitare ale bisericii au fost montate turlele mici şi turla mare, a fost refăcută tencuiala exterioară, s-au recondiţionat, în mare parte, picturile interioare, a fost înlocuită reţeaua electrică şi a fost modernizat sistemul de încălzire al bisericii.

image
image

De asemenea, a fost resturată catapeteasma bisericii, sculptată în 1864 de Constantin Babic şi în acelaşi an pictată de Constantin Lecca. Pictor şi profesor de desen din secolul al XIX-lea, Lecca s-a remarcat în domeniul portretisticii şi al picturii religioase. A fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental. A pictat numeroase compoziţii şi portrete de inspiraţie istorică, precum şi portrete ale protipendadei momentului.

Reşedinţa de vară a lui Matei Basarab

Lăcaşul de cult, complex architectural medieval, ctitorit între anii 1646-1649 de Matei Basarab, are dimensiuni impresionante.

De fapt, în această mică localitate din inima Bărăganului, domnitorul Matei Basarab a avut timp de 10 ani, între 1640 – 1650, o reşedinţă de vară unde întrunea divanul ţării, emitea hrisoave domneşti şi primea ambasadori, localitatea funcţionând ca o veritabilă capitală a Ţării Româneşti. Aici domnitorul şi-a zidit o adevărată catedrală având înălţimea de 31 de metri, lungimea de 18 metri, lăţimea de peste 7 metri.

image

Vă recomandăm şi:

FOTO Construcţie bizantină din judeţul Călăraşi, în paragină. Biserica din satul Frunzăneşti a fost lăsată pradă degradării

Procesiuni religioase timp de 4 zile. Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, aduse la Călăraşi

FOTO Superstiţii şi semnificaţii de Sânziene. Sărbătoarea care umple florile de leac şi vindecă suferinţele oamenilor

Tradiţii populare. Rusaliile, ziua în care oamenii răi sunt pedepsiţi de Iele

Tradiţii populare. Înălţarea Domnului sau Ispasul, sărbătoarea când se leagă vrăjile şi descântecele

Ce tradiţii se respectă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. 21 mai, ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite