FOTO Ajutor. Guverul dă bani pentru refacerea blocului spulberat de explozia devastatoare din ziua de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape 9 luni de la explozia care a devastat blocul de la Volna, Guvernul României a dat asigurări că se vor realiza, în perioada următoare, toate procedurile pentru alocarea fondurilor necesare refacerii apartamentelor.

Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin, s-a întâlnit, joi, 11 septembrie, cu reprezentanţi ai Guvernului care au promis că în scurt timp banii pentur refacerea apartamentelor vor ajunge la beneficiari. În luna mai,  autorităţile locale anunţau că valoarea pagubelor produse la cele 10 apartamente şi la barul de la parterul blocului A38 din zona Volna se ridică la 1.081.849,8 lei. Autorităţile locale sperau atunci la acest ajutor pentru a putea împărţi banii locatarilor ale căror locuinţe au fost distruse.

Pe de altă parte, deşi ancheta nu a fost finalizată, încep să se contureze primele vinovăţii. Procurorii vorbesc despre o posibilă punere sub acuzare a unor angajaţi Distrigaz, însă se ia în calcul şi varianta unei tentative de suicid. „Raportul exploziei nu este finalizat. Au fost efectuate mai multe expertize în cascadă. Încă se aşteaptă rezultatul final”, spun procurorii.

Deflagraţia din decembrie 2013

Pe 25 decembrie 2013, chiar în prima zi de Crăciun, o persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, în urma exploziei de la blocul A38 de pe strada bucureşti. Deflagraţia a afectat 10 apartamente şi nu a fost urmată de incendiu. Pe scara blocului unde a avut loc explozia erau opt apartamente, iar deflagraţia s-a produs la primul etaj. La parterul imobilului, care are patru etaje, sunt mai multe spaţii comerciale, respectiv o cafenea şi birouri. Persoana rănită în explozie, Victor Avădanei, de 61 de ani, şi aflată în stare mai gravă,  fost transferată la Bucureşti, unde, cu toate eforturile medicilor, a murit câteva zile mai târziu. Din apartamentul pensionarului a pornit explozia, anchetatorii precizând că aici a avut loc o acumulare uriaşă de gaze. Femeia care a murit pe loc în deflagraţie se numeşte Gina Popescu, avea 46 de ani, şi era angajată a ADR Sud Muntenia.

Vă recomandăm şi:

Tulburător. Ultimele clipe din viaţa Ginei Popescu, femeia ucisă de explozia blocului în care locuia

Ipoteza procurorilor. Furtunul secţionat de la aragaz, cheia anchetei în cazul blocului care a sărit în aer

Anchetă în derulare. Trei posibile cauze care au aruncat în aer blocul A 38

UPDATE FOTO Ce dezastru a lăsat în urmă explozia devastatoare. Vicepremierul Oprea a evaluat situaţia la faţa locului

UPDATE Explozie violentă la un bloc din zona Volna. O persoană a murit şi alte cinci sunt rănite

Vinovaţii vor fi traşi la răspundere. Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul exploziei din blocul de la Volna

Mesaj emoţionant în amintirea Ginei Popescu, femeia care a fost ucisă pe loc de explozia de la Volna

Vicepremierul Gabriel Oprea: „Blocul afectat de explozie e sigur, nu cade“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite