FOTO Cum a ajuns Călăraşiul, în urmă cu 300 de ani, cel mai important centru comercial de la Dunăre

FOTO Cum a ajuns Călăraşiul, în urmă cu 300 de ani, cel mai important centru comercial de la Dunăre

Bogăţia de produse şi exporturile au transformat sătucul de pe malul Borcei, la începutul anilor 1700, într-un important centru comercial de la Dunăre. Traiul era ieftin, iar grâul şi peştele se găseau aici din abundenţă, ceea ce atras o lume bună în zonă, lumea negustorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

În lucrarea sa „Istoria oraşului Călăraşi”, profesorul Constantin Tudor menţionează, în urma studierii documentelor din secolele XVI-XVIII, că ocupaţiile de bază ale locuitorilor erau agricultura (se cultiva grâu, orz, mei), creşterea animalelor, albinăritul şi pescuitul. Deja un document de la 1 mai 1734 notează Lichireştiul (vechea denumire a Călăraşiului) ca târg, ceea ce înseamnă că satul luase proporţii, iar viaţa comercială se închegase. Diferiţi călători care au trecut prin zonă au avut întotdeauna impresii plăcute despre acest târguleţ.

La 20 octombrie 1780, banul Constantin Caragea din Iaşi, în drum spre Constantinopol, scria: „Peste podul Ialomiţei, pe podul mănăstirii, ne-am dus la Lichireşti, sat al judeţului Ialomiţa care se numeşte Călăraşi şi am rămas acolo. El e locuit de coloni bulgari şi plugari şi face mult orz şi grâu bun”. 

Întrucât aşezarea era şi schelă la Dunăre prin braţul Borcea, pe unde se scurgeau dările în natură către Poarta Otomană, călărăşenii erau obligaţi să presteze activităţi suplimentare pentru întreţinerea drumurilor şi podurilor,precum şi să efectueze transportul produselor la schela din port.

Drumul mocanilor

Dr. Pompei Samarian, primul istoric al Călăraşiului, notează în monografia oraşului faptul că schelele dunărene capată o importanţă deosebită: la aceste schele se face schimbul tuturor mărfurilor. „Păşunea bogată a Bărăganului era un îndemn puternic pentru mocani, să vie cu oile aici, dar tot atât de ispititoare trebuie să fi fost şi posibilitatea ce aveau de a-şi desface produsele lor turcilor din Silistra, consumatori de carne şi grăsime de oaie. De aceea îi vedem coborând pe toate căile spre acest Bărăgan, pe drumul zis al „mocanilor”, între satele Băjeşti-Măzăreasca din Ilfov, pe Valea Prahovei şi a Buzăului. Şi azi Bărăganul e plin de numiri care amintesc trecerea mocanilor pe aici: satul Grindul Fărăgaşului, crucea mocanului din dreptul Ciocăneştilor, movilele şi puţurile Bărăganului, toate au nume mocăneşti. Drumul Silistrei prin satul de la cotul Borcei era cunoscut nu numai de neguţători, ci şi de războinici pentru că drumurile cunoscute ale comerţului au fost întotdeauna folosite de războinici”.

Prima monografie a oraşului

Pompei Samarian a fost primul intelectual care a scris „Istoria medicinei“, „Ciuma în trecutul românesc“, „Istoria Călăraşiului“ şi a publicat studii de specialitate în revistele vremii, iar în ziarele „Acţiunea“ şi „Pământul“ a publicat cărţi despre istoria Călăraşiului, Ialomiţei şi Bărăganului.
„ A fost primul istoric al Călăraşiului, a scris prima monografie a oraşului, dar din păcate documentările sale s-au oprit în anul 1852. A mai scris şi „Istoria Serviciului Sanitar din Ialomiţa şi Călăraşi“ şi „Istoria oraşului Călăraşi în timpul primului război mondial“.  Au existat cărţi, dar au dispărut, cum se întâmplă în România“, a precizat Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor Călăraşi. Samarian este cel care a descoperit documentul prin care Călăraşiul a devenit reşedinţa judeţului Ialomiţa în aprilie 1833. A mai descoperit în arhiva lui Nicolae Mavros documente despre revoluţia lui Tudor Vladimirescu pe care le-a publicat, pentru prima dată, la Călăraşi.

Hanul central

Către sfârşitul secolului al XVIII-lea încep să se facă chiar unele îmbunătăţiri cu caracter public. Astfel, pe lângă vechea biserică din centrul localităţii, la Călăraşi se ridică un han central şi alte numeroase stabilimente comerciale, care împreună cu casele unor fruntaşi locali, cum a fost cea a lui Cordeli Criteanu, unde a funcţionat administraţia Lichireşti 1754-1852, vor da cu adevărat un aspect de orăşel.

Un butoi de vin pe an

„Din punct de vedere juridic, Călăraşiul, care se afla pe afla pe moşia Lichireşti a Spitalului Colţea, era o aşezare închinată, ceea ce însemna că locuitorii de aici aveau oarecare datorii faţă de Epitropia Colţei, proprietarul moşiei şi implicit al terenului pe care se aflau amplasate şo locuinţele lor”, precizează prof. Constantin Tudor. Epitropia Colţei administra moşia prin intermediul unor arendaşi care strângeau dările şi alte datorii ce se cuveneau stăpânului moşiei. Astfel, vânzarea pâinii, a cărnii, a vinului şi a rachiului în cuprinsul satului era un drept ce aparţinea proprietarului. Din produsul viilor, locuitorii aveau dreptul să vândă în sat numai un butoi de vin pe an. Dijmuirea în natură a produselor sau taxa pentru vânzările în bani erau o parte din zece. Tot aşa la peşte, afară de cazul când se făceau alte învoieli scrise. Totoodată, muncă pământului pe moşie era obligatorie, fiind reglementată de legiuirile vremii(12 zile pe an cu normă).

Vă recomandăm şi:

FOTO În pas cu marile oraşe. Dezvoltarea uimitoare a Călăraşiului

FOTO Călăraşiul de altădată. Imagini inedite din oraşul aristocratic, locul unde se mutase comerţul bucureştean

Cum a scăpat de sub buldozerele comuniste una dintre cele mai vechi biserici din oraş

Parcul librarului Ioanid, în paragină

FOTO şi VIDEO Monumentele istorice din Dolj zac în ruină şi anonimat. Majoritatea acestor bijuterii arhitectonice au căzut pradă localnicilor

FOTO Cele mai vechi ilustrate din Hunedoara şi Deva: ce oraş era mai frumos în urmă cu un secol?

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările