FOTO Peste 150 de prichindei, în vizită la Zoo Călăraşi. Grădina şi-a deschis porţile pentru a sărbători Ziua Animalelor

FOTO Peste 150 de prichindei, în vizită la Zoo Călăraşi. Grădina şi-a deschis porţile pentru a sărbători Ziua Animalelor

Zi de relaxare pentru copii

Zi de relaxare şi voie-bună, ieri dimineaţă, la grădina Zoologică din  Călăraşi. Peste 150 de prichindei de la grădiniţa cu program prelungit nr.3 au făcut cunoştinţă cu necuvântătoarele care vieţuiesc aici. Plimbarea în aer liber a fost realizată cu ocazia Zilei mondiale a animalelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu această ocazie, APM Călăraşi, prin compartimentul Arii protejate, în colaborare cu Complexul Zoo Călăraşi a organizat o acţiune educativă cu preşcolarii  Copiii au avut astfel prilejul să întâlnească diverse specii de animale, să afle despre modul de hrănire al acestora, dar şi infromaţii despre comportamentul fiecăruia şi despre cum trebuie să fie protejat.


Deschisă în fiecare zi, între orele 8,00 şi 19,00, Zoo Călăraşi găzduieşte peste 80 de specii de animale, păsări exotice şi reptile. Aici poti fi admiraţi şi pelicani, dar şi o pereche de lebede negre.


Ziua Mondială a Animalelor a fost iniţiat în anul 1931 la Florenţa, ca modalitate de a face cunoscută situaţia speciilor aflate în pericol, iar în anul 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial ca sărbătoare dedicată animalelor.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările