Foc. Patru hectare de mirişte de grâu, incendiate de un necunoscut la Răzvani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit rapid FOTO Adevărul
Pompierii au intervenit rapid FOTO Adevărul

Patru hectare de mirişte de grâu s-au aprins ca o torţă, după ce o persoană neidentificată a dat foc resturilor vegetale. Pompierii au intervenit rapid pe raza satului Răzvani pentru a stinge focul care ameninţa vecinătăţile.

Alarma s-a dat miercuri, 17 august, la ora 15.24. Un echipaj specializat de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat să acţioneze pe raza satului Răzvani, pentru stingerea unui incendiu de mirişte de grâu, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate privată. La sosirea militarilor, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafaţă de aproximativ patru hectare.

Conform primelor cercetări, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriştii de grâu. În urma incendiului au ars aproximativ patru hectare de mirişte de grâu, nefiind înregistrate pagube materiale.
 

Vă recomandăm şi:

40 de hectare de mirişte, incendiate la Săruleşti. Ce amenzi riscă cei care dau foc resturilor vegetale

Anchetă preliminară. Focul la bazar a fost pus intenţionat, incendiul a făcut pagube de 50.000 de lei

Bazarul de la Orizont, cuprins de flăcări violente, poliţia a deschis o anchetă

Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite