Finanţare nerambursabilă. S-au semnat contractele pentru 253 de proiecte, depuse în cadrul POR 2014-2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 12 – 26 aprilie, ADR Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, a organizat cea de-a doua caravană de informare din acest an, pentru promovarea oportunităţilor de investiţii din liniile de finanţare deschise pentru potenţialii beneficiari de la nivelul regiunii.

În cadrul caravanei POR au avut loc cinci seminarii de informare, ce au fost destinate unui număr de 145 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (APL) de la nivelul regiunii Sud Muntenia. Evenimentele au fost organizate astfel: în data de 12 aprilie la Alexandria, pentru autorităţile publice locale din judeţele Giurgiu şi Teleorman; în data de 16 aprilie la Călăraşi, pentru APL-urile din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa; în data de 19 aprilie la Piteşti, pentru APL-urile din judeţul Argeş; în data de 23 aprilie la Ploieşti, pentru autorităţile publice locale din judeţul Prahova; în data de 26 aprilie la Târgovişte, pentru autorităţile publice locale din judeţul Dâmboviţa. 

În cadrul acestei sesiuni de informare au fost promovate oportunităţile de finanţare din Axa prioritară 13 „Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii”. Prin această axă prioritară, regiunea Sud Muntenia dispune de o alocare financiară de 23,08 milioane de euro, depunerea cererilor de finanţare putând fi realizată începând cu data de 30 aprilie, pentru o perioadă de patru luni până în data de 30 august 2018.

Modalitatea de accesare a fondurilor

Totodată, cu această ocazie, potenţialilor beneficiari le-au fost oferite detalii despre modalitatea de accesare a fondurilor europene nerambursabile, precum şi despre criteriile de eligibilitate pentru depunerea de aplicaţii prin POR 2014 – 2020 pentru următoarele tipuri de investiţii: reabilitarea ambulatoriilor – Prioritatea de investiţii 8.1 A – Ambulatorii; investiţii în insfrastructura aferentă iluminatului public - Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea C – Iluminat public; investiţii în infrastructura educaţională - Prioritatea de investiţii 10.1 - apelurile dedicate învăţământului obligatoriu, antepreşcolar şi preşcolar (O.S. 10.1), învăţământului profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii (O.S. 10.2) şi universităţilor (O.S. 10.3); investiţii pentru dezvoltarea de incubatoare de afaceri - Prioritatea de investiţii 2.1, Operaţiunea B – Incubatoare de afaceri.

866 de aplicaţii au fost depuse

Până în prezent, la nivelul regiunii Sud Muntenia s-au depus în total 866 de aplicaţii în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, prin care potenţialii beneficiari au solicitat fonduri nerambursabile europene în valoare totală de peste 3,65 miliarde de lei. Dintre toate cererile depuse prin sistemul electronic MySMIS, până la această dată s-au semnat contractele de finanţare pentru 253 de proiecte, ce au o valoare totală de peste 1,095 miliarde de lei, din care peste 988 de milioane de lei reprezintă totalul fondurilor nerambursabile solicitate de la Uniunea Europeană şi din bugetul de stat. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite