Fără manager la spital. Dr. Dan Romulus Şerban, demis după ce a obţinut calificativul "nesatisfăcător" la evaluarea activităţii pe anul 2015

Fără manager la spital. Dr. Dan Romulus Şerban, demis după ce a obţinut calificativul

Dr.Dan Romulus Şerban a fost de două ori manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călărşai FOTO Adevărul

Pentru activitatea nesatisfăcătoare din fruntea Spitlaului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, dr. Dan Romulus Şerban a fost destituit din postul de manager. Decizia Consiliului Judeţean, care a evaluat prestaţia acestuia, vine după verificarea activităţii de management desfăşurate pe parcursul anului 2015.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Analiza a vizat modul de îndeplinire a indicatorilor şi criteriilor de performanţă, procedurile interne de evaluare şi control, elaborarea actelor normative cu caracter intern, măsurile întreprinse pentru eficientizarea activităţii unităţii şi creşterea calităţii actului medical, precum gestionarea eventualelor situaţii de criză apărute la nivelul spitalului. 

Pentru că la toate aceste capitole au fost deficienţe, conducerea CJ Călăraşi a decis că “un contract de management încetează înainte de termen pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativul “nesatisfăcător” la evaluare”, se arată în documentul Comisii de Evaluare, citat de vocescampi.ro.

A fost şef de două ori

Nemulţumit că nu şi-a primit leafa timp de 3 luni, dr. Dan Romulus Şerban a părăsit postul de manager al Spitalului Judeţean Călăraşi în iunie 2013, după ce în luna ianuarie fusese instalat în funcţie. La un an şi jumătate, la în decembrie 2014 a decis să revină. Preşedintele Consiliului Judeţean(CJ), Răducu Filipescu l-a convins să se întoarcă pe malul Borcei.


După ce unitatea medicală a fost administrată dezastruos de firma Tetraedru Consulting, iar la conducere s-au perindat trei manageri într-un an, Filipescu s-a gândit să discute cu dr. Şerban pentru a-l convinge să preia din nou frâiele spitalului.

„El a fost cel mai bun director de spital pe care l-am avut! A trebuit să vină alţi doi ca să ne dăm seama că el chiar ştia ce trebuie făcut. Faptul că a pus ceva la punct şi funcţionează în urma lui mi-a demonstrat că are capacitatea să coordoneze activitatea asta. Dacă acceptă, va veni ca director interimar în conducerea spitalului, alături de Bianca Vidaeff, până la organizarea concursului.”, declara, într-o conferinţă de presă, Filipescu. Dr. Dan Romulus Şerban a revenit la Călăraşi, începând cu 10 ianuarie 2015, în postul de manager.

Carieră

În iunie 2013, dr. Dan Romulus Şerban şi-a prezentat demisia, nemulţumit că nu şi-a mai primit salariul de trei luni.Romulus Dan Şerban este medic ortoped şi de-a lungul carierei sale a fost numit în posturi importante. A profesat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, dar a ocupat şi o funcţie de conducere la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon. A făcut parte din cadrul Comisiei de Acreditare a Spitalelor şi a fost consilier şi membru al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Romulus Dan Şerban a ocupat funcţia de consilier de stat pe probleme de sănătate şi este membru în senatul Universităţii „Carol Davila” şi membru în Consiliul Facultăţii de Medicină Bucureşti.

Vă recomandăm şi:

Cel mai mare spital din Bărăgan a fost declasificat. Manager: " Din 11 gărzi ne lipsesc 4, medicii vor să plece pentru că nu au locuinţă de serviciu"

Aparatură modernă, donată celui mai mare spital din Bărăgan. 450.000 lei, investiţi de Tenaris în echipamente de ultimă generaţie

Modernizare cu fonduri Regio la Lehliu. S-a inaugurat cel mai modern spital din Bărăgan, o investiţie de 10 milioane lei

Singurul spital de psihiatrie din Bărăgan a fost modernizat după 40 de ani. La Săpunari, bolnavii au condiţii de lux

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările