Elevii vor primi măşti de protecţie la şcoală. Câţi bani a cheltuit Primăria

Elevii vor primi măşti de protecţie la şcoală. Câţi bani a cheltuit Primăria

Măştile pebtru şcoli, achiziţionate de Primăriei FOTO Shutterstock

Pentru toate şcolile din municipiul Călăraşi, prin bugetul local, a fost asigurată achiziţionarea măştilor de protecţie şi a dezinfectanţilor de mâini şi suprafeţe. Prin rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, cu 510.000 de lei pentur unităţile şcolare, a fost posibil să se asigure: 700 de separatoare pentru clasele terminale, măşti şi dezinfectanţi pentru fiecare şcoală, dar şi acţiuni de dezinfecţie şi igienizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Copiii au asigurate măşti de protecţie în timpul cursurilor prin bugetul local. În prima zi a noului an şcolar 2020-2021, în prezenţa primarului municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, şi a inspectorului şcolar general, Camelia Croitoru, toţi directorii unităţilor de învăţământ (grădiniţe, gimnazii, licee) din municipiu au participat la o întâlnire pe tema deschiderii în condiţii optime a anului şcolar pentru elevi, preşcolari şi personal didactic şi nedidactic.
 
Conform autorităţilor, în judeţul Călăraşi,  263 unităţi de învăţământ se încadrează în scenariul 1, adică participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;. 6 unităţi de învăţământ sunt în scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
 
Patru unităţi de învăţământ  sunt în scenariul 3, adică toţi elevii vor participa la activităţi/lecţii online.
Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au adoptat propunerile în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate la nivel naţional de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările