Efortul supraomenesc al elevului mutilat într-o explozie, care face naveta ca să ajungă la şcoală. Cum a renăscut băiatul fără şanse de supravieţuire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tragedie cumplită i-a lăsat urme adânci în suflet, dar şi pe chip. Dragoş Gabriel Radu şi sora sa au fost răniţi într-o explozie devastatoare care le-a ucis tatăl şi bunica în 2017. Adolescentul a ajuns la spital cu arsuri pe trei sferturi din corp, iar medicii nu-i dădeau şanse de supravieţuire.

Era în preajma Crăciunului, când bucuria sărbătorii a fost umbrită brusc de această nenorocire. Bradul nu a mai fost împodobit în casa lor din comuna Dorobanţu. La poartă a fost pus doliul şi s-au făcut două înmormântări.

Familia greu încercată a găsit puterea să meargă mai departe. Şi-au şters lacrimile şi au avut credinţa în Dumnezeu că vor reuşi să răzbească. Dragoş a fost cel mai puternic. După mai multe intervenţii chirurgicale suferite, după luni de stat în spital, după o comă profundă, adolescentul s-a trezit din nou la viaţă. Singurul lui gând a fost să meargă în continuare la şcoală. Este elev la Colegiul Naţional Barbu Ştirbei în clasa a XII-a C. În fiecare zi face naveta ca să ajungă la liceu, 35 de kilometri, dus-întors.

„35 de kilometri. Cu autobuzul, parcurşi în 40-45 de minute. Trăim totuşi în ţara autobuzelor care trec din trei în trei ore. Groaznic. Nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care fac naveta. E «totul sau nimic»: ori ajungi la şcoală la ora 07.30, ori ajungi la ora 11.00. Presupune oboseală, timp pierdut, abonamente nedecontate în totalitate. Există şi părţi - nu bune - mai puţin rele”, spune adolescentul.

Băiatul a suferit şase intervenţii chirugicale, a stat internat în spitalul Grigore Alexandrescu 80 de zile şi a fost o perioadă în comă indusă. Vrea să devină medic anestezist şi învaţă zi şi noapte pentru a-şi împlini visul. În fiecare sâmbătă merge la Bucureşti pentru meditaţii la chimie şi biologie. Pleacă dimineaţa la ora 06.00 de acasă şi se întoarce seara, la ora 10.00.

Imagine indisponibilă

Mama lui Dragoş, Mirela Radu, povesteşte cu lacrimi în glas prin ce calvar trece de 2 ani, rămasă singură cu trei copii. Dragoş şi Andreea au fost răniţi în deflagraţie, primul cel mai rău. În zilele următoate Dragoş va fi supus unei noi operaţii, la fel şi fetiţa de 9 ani, care a fost afectată de explozie. „Este dificil pentru că Dragoş are până în prezent 75 de anestezii, iar medicii ne-au avertizat că este posibil să nu mai reziste. El este şi slab, iar anestezicul îi poate fi fatal. Ne punem speranţa în Dumnezeu, aşa cum am avut-o întotdeauna. În 2017, aşa mi-au spus medicii: «Dacă Dumnezeu vrea să-l salveze, se va face bine, noi nu îi dăm nicio şansă». Am plâns şi am îndurat milă, m-am rugat să se facă bine. Este un copil bun, nu mă supără cu nimic, toată ziua stă şi învaţă. Nici nu se plânge când are dureri, încearcă să mă protejeze”, spune femeia.

El este o lecţie pentru noi toţi

Colegii şi profesorii i-au fost alături în cele mai dificile momente, încercând să-l încurajeze. Au organizat şi o campanie umanitară pentru a strânge bănuţii necesari tratamentelor. Şi acum, de sărbători, vin cu sufletul alături de el. “Dragoş nu este diferit de colegii lui, chiar dacă poartă durerea cu el. Este un copil bun, de nota 9 şi 10. Are o putere extraordinară în el, este ambiţios şi foarte hotărât în tot ceea ce face. Vine cu drag la şcoală pentru că visează să dea admiterea la Facultatea de Medicină. Noi am încercat să ne mobilizăm şi să-i aducem bucuria pe chip. Vom organiza în şcoală un târg de Crăciun cu dulciuri, iar suma strânsă din vânzarea produselor i-o vom dărui de sărbători. De altfel, oricine doreşte, oameni cu suflet mare şi cu posibilităţi materiale pot face un gest frumos pentru Dragoş. Este modest, serios, inteligent. Nu a cerut nimic niciodată, dar cred că putem să-i facem sărbătorile mai uşoare, lui, mamei şi surorii sale. El este o lecţie pentru noi toţi, un exemplu despre curaj, ambiţie, voinţă şi tenacitate” a explicat Mariana Oprea, profesor-psihoterapeut în cadrul Colegiului Naţional Barbu Ştirbei.

„Am luat totul ca atare şi am trecut peste”

Dragoş nu s-a lăsat învins de nimic până acum: nici durerile fizice, insuportabile de foarte multe ori, nici faptul că a rămas fără tată. Când s-a întâmplat tragedia se pregăteau pentru Crăciun. O improvizaţie la o butelie a aruncat în aer bucătăria în care se aflau trei adulţi şi doi copii. Adolescentul crede că din fiecare experienţă avem câte ceva de învăţat. El a învăţat să fie mai puternic, ambiţios şi să nu se plângă niciodată. A reuşit, deşi pare greu de înţeles, să se detaşeze de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, iar acum priveşte doar spre viitor. Este foarte hotărât să ajungă medic.

Imagine indisponibilă

„Am luat totul ca atare şi am trecut peste. Nu pentru că «aşa a fost să fie», ci pentru că s-a întâmplat. Iar dacă s-a întâmplat, nu a existat o altă opţiune. Nu am avut de ales. Nu ai de ales atunci când te afli într-o situaţie similară. Când eşti la pământ, nu te poţi mobiliza singur. Te pun pe picioare doar sprijinul celor din jur, prezenţa lor, mobilizarea lor - căci, înainte de toate, nu vorbim despre mobilizarea mea, ci de a lor. Iar în acest «lor» se află, îmi place să spun, o listă semi-infinită de oameni”, povesteşte Dragoş. Rosteşte cuvintele apăsat pentru a se face bine înţeles. Este stăpân pe situaţie, iar vocea nu-i tremură, atunci când vorbeşte, deşi urmele exploziei încă se văd pe chipul său. Mai are nevoie de mult timp pentru a se reface, dar acest lucru nu-l împiedică să viseze o carieră în medicină. Este modest şi foarte curajos, nu se plânge de dureri fizice, chiar dacă corpul i-a fost mutilat. A învăţat singur să-şi schimbe pansamentele, să aplice crema de gălbenele pentru a hidrata pielea, s-a învăţat singur să meargă mai departe. 

Absenţa de la şcoală, cel mai dureros lucru

Cel mai dureros lucru pentru el a fost că a lipsit de la şcoală în perioada spitalizării. „Vorbim despre un copil care din patru ani de liceu a cunoscut doar doi, poate doi şi jumătate. Adevărul este că nu poţi să ţii pasul. Mai ales dacă eşti încăpăţânat şi îţi propui să mergi cu sănătatea cot la cot cu studiile. N-am reuşit să aleg. Dacă există ceva ce urăsc pe lumea asta este să fac alegeri. Am ezitat. A trebuit să dau nişte diferenţe pentru că am lipsit jumătate de an din clasa a X-a. Cel de-al doilea semestru tot. Nu a existat un al doilea semestru pentru mine. Aşa că am învăţat câte puţin din fiecare, pentru că, indiferent de profesorii extraordinar de indulgenţi şi de înţelegători sau de sfaturile pe care mi le-au dat ("stai liniştit, că o să fie bine", ca de exemplu), mi-am zis că nu pot să mă prezint nepregătit. A fost bine.

Imagine indisponibilă

Am dat diferenţele şi am continuat în aceeaşi formulă: aceeaşi clasă cu aceiaşi colegi geniali şi cu aceiaşi profesori. Însă am încercat, o perioadă destul de lungă (un an şi jumătate), să nu accept să fiu mai favorizat din cauza problemelor pe care le am. Am vrut să fiu punctat corect şi să mi se pună 5 în catalog dacă sunt de 5. Altfel, mă păcăleam singur. Între timp, oboseala şi-a făcut simţită prezenţa, iar începutul clasei a XII-a, stresul, bacalaureatul, competenţele, admiterea, meditaţiile şi, nu în ultimul rând, sănătatea aveau să se lupte pentru primul loc în ordinea priorităţilor”, explică adolescentul.

O listă semi-infinită de oameni

Este recunoscător tuturor pentru sprijinul oferit în perioada critică, fie că au fost colegi, profesori, voluntari pe care i-a cunoscut în spital ori străini care i-au întins o mână. „A fi alături de cineva în momentele acelea critice în care persoana în cauză cedează psihic şi îşi pierde motivaţia o dată la fiecare cinci minute este ceva primordial. Şi greu. Al naibii de greu. Au fost colegi, au fost profesori, a fost tot colectivul ăsta al şcolii, au fost prieteni, au fost cunoştinţe vechi, a fost personalul medical, au fost voluntari, au fost oameni străini pe care probabil nu o să-i cunosc niciodată. A fost, cum spuneam, o listă semi-infinită. Au fost oameni. Au fost şi încă sunt”, spune Dragoş Radu.

Mi-am împărţit viaţa în două: "înainte" şi "după"

Nu crede că este un învingător şi nu consideră o tragedie ceea ce a trăit. A învăţat şi a avut puterea să depăşească momentele grele, iar acum povesteşte cu detaşare despre experienţa trăită. Este însă conştient că nimic nu va mai fi ca înainte. „Nu a fost nicio tragedie, nicio experienţă groaznică, nicio renaştere, cred că nicio pierdere. Legea conservării: "nimic nu se creează, nimic nu se pierde, totul se transformă". Cred că mi-am împărţit viaţa în două: "înainte" şi "după". Cred, nu sunt sigur. Sunt sigur că am început să vorbesc detaşat despre acel accident, să tratez obiectiv acel moment al vieţii mele, să nu mai transmit emoţie când vorbesc despre acea perioadă. Chiar dacă pare inuman, aşa este. Iei ce-ţi este dat şi mergi înainte. Iar dacă ce îţi e dat nu e suficient, ceri. Dacă nu ţi se dă, munceşti.

Perfecţiunea şi normalitatea sunt două dintre cuvintele pe care nu le înţeleg. Probleme există în fiecare familie. Probleme există şi au existat şi înainte de accident. Obstacolele trebuie depăşite. Dincolo de probleme, fiecare dintre noi este ancorat într-o rutină zilnică şi îşi respectă obiceiurile. Pensia de întreţinător, pensia de handicap, alocaţiile, ajutorul financiar care a venit din diferitele activităţi care au avut scopul de a mă susţine. Venituri şi cheltuieli. Echilibrate şi mai puţin echilibrate”, explică adolescentul, maturizat mult prea devreme de o suferinţă cumplită.

Meditaţii gratuite la Bucureşti

Dragoş Radu munceşte pentru a-şi vedea visul cu ochii, acela de a deveni medic anestezist. În fiecare sâmbătă pleacă de acasă în zorii zilei ca să ajungă la Bucureşti, unde două profesoare cu suflet mare, una de chimie, cealaltă de biologie, îl meditează gratuit. Acasă studiază singur până noaptea târziu pentru a-şi pune la punct cunoştinţele, pentru a învăţa cât mai mult. „Chimia este, de departe, disciplina preferată. De multe ori - sau cel puţin pentru mine - contează şi profesorul care te învaţă şi modul în care îţi livrează informaţia. Profesoara de chimie, de exemplu, este excepţională. Excepţionale şi de admirat sunt şi cele două profesoare cu care fac meditaţii. De admirat sunt toţi profesorii. E prea puţin să spun că apreciez enorm implicarea lor şi înţelegerea pe care o afişează. Am neglijat, însă, multe materii şi am ales să mă axez pe cele la care dau bacalaureatul sau pe cele de care voi avea nevoie mai departe”, spune Dragoş.

A cere e o provocare

Peste zece ani crede că va fi probabil într-o sală de operaţie sau va încerca pentru a zecea oară să intre la Facultatea de Medicină. „Sunt hotărât şi pregătit de orice sacrificiu necesar”. Pentru Dragoş Radu şi familia lui, mama şi cei doi fraţi mai mici, o fată de 9 ani, şi un băiat de 15 ani, nevoile sunt multe, iar posibilităţile reduse. Mama nu are un loc de muncă, iar întreţinerea copiilor şi asigurarea tratamentelor pentru Dragoş (o singură rolă de pansament pe care îl foloseşte într-o zi costă 25 de lei) presupune eforturi uriaşe. Cei 3 copii şi mama lor trăiesc dintr-un venit de 2.000 de lei (pensia de urmaş, alocaţiile copiilor şi indemnizaţia de asistent personal). De multe ori, spune mama băiatului, a renunţat la plata unei facturi pentru a-l ajuta pe Dragoş cu meditaţiile. "Nu mai avea cu ce să se întoarcă noaptea de la Bucureşti, termina meditaţiile la ora 20.30, şi mergeam cu un taxi să-l iau acasă. Mă costa 250 de lei cursa. Nu mai avea microbuz să vină, iar în Bucureşti nu avea unde să înnopteze. Am lăsat pe multe ori altele, ca să pot să-mi ajut copiii", explică Mirela Radu.

 "De ce am nevoie?" este întrebarea de care am fugit în ultima vreme, dar am încetat să dau înapoi persoanele care vor să mă ajute. Chiar şi aşa, a cere e o provocare. Este nevoie de un sprijin financiar din cauza cheltuielilor costisitoare pentru tratament. Pe de altă parte, aş avea nevoie de un laptop şi de un raft de bibliotecă (pentru că cel pe care îl am nu mai poate susţine mult timp greutatea cărţilor pe care le-am cumpărat). Dar acestea sunt dorinţe mici care nu se compară cu nevoile urgente, de pildă un loc, o garsonieră în Bucureşti în care să pot sta pe durata facultăţii, spune Dragoş Radu.

Cei care doresc să-i întindă o mână de ajutor lui Radu şi familiei sale, să le facă o bucurie, acum, în prag de sărbători, pot lua legătura cu prof. Mariana Oprea, tel: 0727.448.978, email:prof.opreamariana@yahoo.com sau cu Mirela Radu, mama copiilor, la telefon: 0720.646.753.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite