Echipamente în valoare de 300.000 de euro pentru pompieri, achiziţionate printr-un proiect româno-bulgar

Echipamente în valoare de 300.000 de euro pentru pompieri, achiziţionate printr-un proiect româno-bulgar

Militarii călărăşeni vor primi echipamente moderne de intervenţie FOTO Adevărul

În perioada 28 – 29 ianuarie, pompierii călărăşeni s-au întâlnit cu partenerii bulgari în cadrul proiectului RO-BG 481: ”Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Veliko Tarnovo”. Prin acest proiect vor fi achiziţionate echipamente în valoare de 300.000 de euro pentru militarii călărăşeni.

 
Reprezentanţii pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au participat la cea de-a V-a întâlnire, de această dată fiind punctate etapele parcurse, progresele înregistrate de cele două regiuni implicate şi viitorii paşi pe care trebuie să îi parcurgă cele două echipe partenere pentru a atinge scopurile propuse – dotarea cu echipamente de intervenţie achiziţionate cu fonduri europene.
 
Proiectul vizează, în fapt, exploatarea oportunităţilor de cooperare şi acţiunea comună în managementul situaţiilor de urgenţă, asigurând suportul logistic necesar şi comunicarea în regiunea transfrontalieră, împărtăşind bunele practici în vederea creşterii capacităţii de reacţie şi a prevenţiei în combaterea situaţiilor de urgenţă, stabilind reguli şi măsuri pentru asigurarea unei intervenţii comune în regiunile implicate în proiect.
 
Pregătirea pentru situaţii de urgenţă
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi este beneficiar al unor echipamente achiziţionate în cadrul proiectului RO-BG 481, finanţat prin Programul de cooperare transfrontaliera Interreg V-A Romania – Bulgaria, Axa prioritară 3 – ,,O regiune sigură”. Obiectivul specific 3.1 ,,Îmbunătăţirea managementului comun al riscurilor în zona transfrontalieră. Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăţi pregătirea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, coordonarea şi reacţia eficientă în caz de dezastru în zona transfrontalieră.
 
Acest lucru se realizează prin crearea unei reţele comune de parteneri pentru avertizare timpurie a situaţiilor de urgenţă, schimb de experienţă prin exerciţii, educarea preventivă a cetăţenilor şi achiziţionarea, printre altele, a unor echipamente în valoare aproximativ 300.000 euro, care vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi (autospeciale de intervenţie, cu capacitate de rulare atât pe drumuri publice cât şi în teren accidentat/afectat de situaţii de urgenţă).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: