Dunărea- FC Hermannstadt, meci egal, 0-0, sâmbătă pe malul Borcei
0Dunărea Călăraşi şi FC Hermannstadt au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, la Călăraşi, într-o partidă din etapa a 7-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Într-un meci de slabă factură tehnică şi tactică, scrie News.ro, în care cele două echipe s-au anulat reciproc, singurele ocazii de gol au fost ratate de Gabriel Iancu (74, 90+2).
Sibienii au cerut penalty în două rânduri, după ce mingea i-a lovit în mână pe Srgian Luchin (55), respectiv pe Gaston Mendy (82), dar arbitrul nu a dictat lovitură de pedeapsă.
Dunărea Călăraşi nu a marcat niciun gol în ultimele trei etape, soldate cu un eşec şi două egaluri.
FC Hermannstadt are un singur gol marcat în ultimele patru etape şi e singura formaţie din play-out fără victorie.
În sezonul regulat, meciul tur s-a terminat la egalitate, 1-1, iar în retur FC Hermannstadt a câştigat cu 1-0 la Călăraşi.
AFC Dunărea 2005 Călăraşi - AFC Hermannstadt 0-0, Stadion ''Ion Comşa'' - Călăraşi
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: George Rădulescu (Bucureşti)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Cătălin Popa (Vaslui) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)