Drama evreilor aduşi la Călăraşi cu „trenul morţii“ pe 8 iulie 1941. „Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii treceau peste ele“

Drama evreilor aduşi la Călăraşi cu „trenul morţii“ pe 8 iulie 1941. „Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii treceau peste ele“

Fotografie din  6 iulie 1941 când trenul morţii a ajuns la Călăraşi FOTO Fototeca CSIER

Istoricul Adrian Cioflâncă, cercetător, membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi Director la CSIER - Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România a scos la lumină amănunte teribile din drama trăită de evreii care s-au aflat în primul „tren al morţii“, plecat din Iaşi, după pogromul din 29 iunie 1941, către Călăraşi.

Din peste 2.000 de evrei urcaţi forţat în tren în Capitala Moldovei, doar 1.111 au ajuns la Călăraşi. Pe 8 februarie 2019, istoricul Adrian Cioflâncă şi Maria Mădălina Irimia, şefa Arhivei Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, au ajuns la Călăraşi în cadrul unei cercetări istorice, unde au vizitat primul loc în care au fost deţinuţi evreii după ce au fost deportaţi de la Iaşi. Este vorba despre clădirea fostului Regiment, aflată astăzi în ruină.
 
„După ce mi-am făcut temele în arhive, am mers pe teren să vad cu ochii mei gropile comune şi locurile unde au fost detinuţi evreii supravieţuitori în vara anului 1941. E mult de povestit. Am publicat câteva fotografii din cimitirul evreiesc din Călăraşi cu locul gropilor comune şi rămăşiţele monumentului ridicat în memoria victimelor. Speram ca la vară să putem pune o placă în Gara Călăraşi, în amintirea celor care au pierit în primul tren al morţii. Acum se fac demersurile necesare pentru ridicarea unei plăci memoriale. Am discutat deja la Consiliul Judeţean pentru a fi sprijiniţi în această iniţiativă“, a povestit istoricul Adrian Cioflâncă. Comform documentelor de arhivă puse recent la dispoziţia cercetătorilor, la Arhivele Naţionale ale României sau la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi din datele culese pe teren, s-a stabilit că pentru evreii aduşi de la iaşi au fost utilizate mai multe clădiri din Călăraşi. Istoricul Adrian Cioflâncă a publicat recent în scena9.ro ce a descoperit la Călăraşi.
 
69 dintre ei erau mai mult morţi decât vii
 
Din ordinul lui Ion Antonescu, spune cercetărorul, locul principal de detenţie pentru evreii deportaţi a fost o clădire din cadrul cazărmii Regimentul 23 Infanterie din Călăraşi.
 
Astăzi, clădirile unde au fost deţinuţii evreii la Călăraşi stau să cadă FOTO Facebook/Adrian Cioflâncă
 
La sosirea în gara Călăraşi, în „trenul morţii“ se găseau şi 69 de evrei mai mult morţi decât vii. „Muribunzii“, după cum erau numiţi în documentele vremii, au fost plasaţi de autorităţile locale într-o altă clădire – în şcoala din Măgureni, atunci un sat, astăzi cartier al Călăraşiului. 40 dintre ei au murit la scurt timp, într-un ritm de 5-6 pe zi. Alţi evrei aflaţi în stare precară, în jur de 35, au fost internaţi în spitalul din localitate. Şi aici au fost câteva decese.
„O parte dintre evrei, vreo 40 de persoane majore plus alţi 40 de copii, au fost transferaţi, pe 10 iulie, în sinagoga de rit aşkenaz de pe strada Sfântul Nicolae. Pe 20 iulie, alţi 100 de evrei – intelectuali, industriaşi şi comercianţi – au fost plasaţi la sinagoga sefardă, din vecinătate. Condiţiile de trai erau ceva mai bune, deşi aglomeraţia era insuportabilă. Cele două sinagogi nu mai există astăzi. Ni s-au păstrat câteva fotografii din anii ’70, dinainte de a fi demolate“, a povestit Adrian Cioflâncă.
 
Munci forţate şi umilinţă
 
Aceste redistribuiri au fost posibile ca urmare a sosirii la Călăraşi a reprezentantului Federaţiei Uniunii Comunităţilor Evreieşti (FUCE), Iancu Abramovici. Acesta a adus haine şi medicamente. A fost urmat, cu alte ajutoare, de Fred Şaraga, personalitate a lumii evreieşti de atunci. Omul de legătură cu autorităţile locale era liderul comunitar Samuel Schor. Atmosfera din Călăraşi nu era la fel de înverşunată împotriva evreilor ca la Iaşi. Autorităţile, stimulate şi cu bani aduşi de la Bucureşti, s-au arătat maleabile. Astfel, în scurt timp, au fost luate câteva măsuri esenţiale de igienă şi aprovizionare care au ameliorat situaţia deţinuţilor.
 
Clădire dezafectată de pe terenul fostului regiment din Călăraşi, unde au fost deţinuţi evreii FOTO Facebook/Adrian Cioflâncă
 
Tot ca urmare a intervenţiei reprezentantului FUCE, o parte dintre cei 800 de evrei rămaşi în clădirea Regimentului, în mare mizerie, au fost redistribuiţi într-o altă locaţie – magaziile Finţi de pe malul canalului care leagă lacurile din jurul oraşului şi braţul Borcea al Dunării. Începând cu 18 iulie, au fost aduşi în aceste magazii 29 din supravieţuitorii de la Şcoala din Măgureni şi 370 de evrei (comercianţi, negustori) de la Regiment, unde au rămas, în general, muncitori şi meseriaşi. Trei medici evrei, aflaţi printre deportaţi, au primit autorizaţia de a se deplasa liber între „lagăre“.  La sfârşitul lunii iulie, la Regiment se găseau 343 de evrei, la Magaziile Finţi, 420, în sinagogi, 205, la spital 30, iar 7 aveau domiciliu obligatoriu, arată Adrian Cioflâncă.
 
Una dintre cele două sinagogi de pe strada Sf. Nicolae din Călăraşi FOTO/Facebook Adrian Cioflâncă/Prin amabilitatea prof. Nicolae Ţiripan
 
O parte dintre evrei au fost folosiţi la muncă obligatorie de armatele română şi germană, în port şi în atelierele armatei din cazarmă. Mulţi dintre ei au fost agresaţi şi umiliţi.
 
Septicemia şi dizenteria, cele mai frecvente cauze de deces
 
„Ştim cu precizie cauza morţii doar pentru 25 de victime. Sunt cei descărcaţi deja morţi din vagoane la sosirea trenului la Călăraşi şi care au fost examinaţi de un medic legist. La motivul decesului, cel mai frecvent apar: septicemia, ca urmare a unor leziuni prin violenţă care s-au infectat în condiţiile mizerabile din vagoanele sigilate de jandarmii; blocaje ale rinichilor şi plămânilor – în condiţiile în care deportaţii au fost privaţi de apă şi aer; stop cardiac şi hemoragie cerebrală – după un drum care a durat şapte zile. Până pe 28 iulie 1941, muriseră 80 de deportaţi, iar până la 23 august, totalul a urcat la 98 de morţi, conform cifrelor oficiale. O parte dintre decese au fost raportate târziu, spre toamnă, când evreii fuseseră trimişi înpoi la Iaşi. În arhive s-a mai păstrat o listă de 153 de morţi. Unii supravieţuitori au vorbit de 200 de morţi la Călăraşi. În cazul câtorva zeci de evrei care au murit din cauza regimului de detenţie de la Călăraşi, dizenteria a fost principalul motiv“, a notat istoricul Adrian Cioflâncă.
 
Cimitirul evreiesc din Călăraşi. Rămăşiţele monumentului ridicat pentru victimele pogromului FOTO Facebook/Adrian Cioflâncă
 
La sfârşitul lunii august 1941, autorităţile antonesciene au luat decizia de a-i transporta pe evreii supravieţuitori înapoi la Iaşi. Pe 30 august, au sosit în Capitala Moldovei 556 de deportaţi, iar la 4 septembrie, alţi 455, conform datelor oficiale. A fost întocmită o listă cu cei întorşi, dar aceasta conţine doar 902 nume, din cei 1.111 plecaţi.
 
La Călăraşi, morţii au fost îngropaţi în gropi comune sau individual în Cimitirul Evreiesc din localitate, cu sau fără ceremonial religios. În preajma gropilor comune, a fost ridicat un monument prin grija comunităţii evreieşti. În fototeca CSIER, s-a păstrat o fotografie a monumentului, din 1950, din care se disting două gropi comune. Placa ce conţinea textul comemorativ dispăruse.
 
Cel mai mare masacru din istoria modernă
 
Pogromul de la Iaşi, spune istoricul Adrian Cioflâncă, a fost cel mai mare masacru din România modernă. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşului, un oraş în care evreii reprezentau până atunci jumătate din populaţie“. Pe 30 iunie 1941, din gara Iaşi au plecat două trenuri. Unul a ajuns la Podul Iloaiei după nouă ore, iar cel de-al doilea la Călăraşi, după şapte zile de călătorie infernală.
„Trenul ar fi trebuit să ajungă în Târgu Frumos, dar unitatea germană de acolo nu a fost de acord, întrucât exista pericolul unui nou pogrom. Pe de altă parte, zona era foarte aproape de linia frontului şi s-ar fi prelungit haosul. Aşa a ajuns trenul în Călăraşi. Evreii care au ajuns la Podul Iloaiei au fost cazaţi în comunitate, iar cei de la Călăraşi au stat în lagăr. În cimitir nu mai există nici plăci, nimic care să amintească de aceste orori. Totul a fost devastat“, spune istoricul.
 
Trotuarele din Iaşi era pline cu cadavre
 
Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România arată la paginile 121-124 cum s-a făcut îmbarcarea evreilor şi prin ce calvar au trecut. Puţini au reuşit să supravieţuiască în trenurile morţii, în condiţii inumane şi greu de descris. Iată câteva pasaje cutremurătoare din raportul Comisiei:
„La 29 iunie 1941, Mihai Antonescu a ordonat deportarea tuturor evreilor din Iaşi, inclusiv a femeilor şi copiilor. Evreii supravieţuitori au fost duşi spre gară. Pe drum, ei au fost bătuţi, jefuiţi şi umiliţi. Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii au fost nevoiţi să treacă peste ele. La gară şi în piaţa din faţa gării aceştia au fost forţaţi să stea cu faţa la pământ, iar călătorii români călcau pe ei, în timp ce soldaţii români şi germani ţipau că oricine va îndrăzni să ridice capul va fi împuşcat.
Trenul morţii Iaşi-Călăraşi. 1 iulie 1941, evacuarea cadavrelor FOTO Pogromul de la Iaşi
 
În final, evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă sub o ploaie de lovituri, înţepături de baionetă, lovituri cu bastonul şi insulte. Mulţi muncitori ceferişti s-au alăturat infernului, lovindu-i cu ciocanele.
Intenţia de exterminare era clară, chiar de la bun început. După cum s-a stabilit mai târziu în procesele de la Iaşi, vagoanele trenului în care au fost urcaţi cu forţa evreii fuseseră folosite pentru transportul carbidului şi de aceea emanau un miros înăbuşitor. În plus, deşi în niciun vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 şi 150 de evrei, mulţi dintre ei răniţi de lovituri şi tăieturi de baionetă au fost îndesaţi cu forţa în interior. După ce uşile au fost bine închise în urma lor, toate ferestrele şi spărturile au fost bătute cu scânduri. Din cauza căldurii de vară şi a lipsei de aer, oamenii au înnebunit mai întâi şi apoi au pierit, povesteşte un supravieţuitor.
 
Cadavrele au fost lăsate înăuntru
 
În căldura verii, cei înghesuiţi în interior au trebuit să aştepte două ore până la plecare. „În timpul nopţii, unii dintre noi au devenit furioşi şi au început să ţipe, să muşte şi să se îmbrâncească violent; trebuia să lupţi cu ei, fiindcă puteau să- ̨ţi ia viaţa; dimineaţa, mulţi dintre noi erau morţi, iar cadavrele au fost lăsate înăuntru; ei au refuzat să dea apă chiar şi copiilor noştri care plângeau, şi pe care îi ţineam deasupra capetelor noastre“, a povestit un supravieţuitor.
Când uşile trenului s-au deschis, deportaţii au auzit gardienii cerându-le să arunce morţii afară (din cauza duhorii, gardienii nu îndrăzneau să se apropie prea mult). Cum aceasta s-a întâmplat într-o zi când era sărbătoare, ̨ţăranii din satele învecinate au fost aduşi să vadă „comuniştii“ care au tras în Armata română, iar uniidintre ̨ţărani strigau: „Ucideţi-i! Ce rost are să-i transportăm gratis?“.
 
Peste 13.000 de persoane, ucise din ordinul mareşalului Antonescu
 
Potrivit unui raport al Serviciului Special de Informaţii din iulie 1943, în Pogromul de la Iaşi au fost omorâţi 13.266 de evrei, adică mai mult de o treime din populaţia de religie mozaică a oraşului. Masacrul a fost dispus de mareşalul Ion Antonescu pe data de 27 iunie, la cinci zile după intrarea României în război. Antonescu l-a sunat pe Constantin Chirilovi, chestorul Poliţiei Iaşi, şi i-a ordonat „să cureţe Iaşiul de evrei“.
 
La acţiune au participat sute de soldaţi ai Armatei Române, poliţişti, gardieni publici, jandarmi şi soldaţi germani, ajutaţi chiar de civili. Evreii au fost acuzaţi de acţiuni de subminare a siguranţei de stat. Autorităţile administraţiei locale s-au prevalat de starea de război, au dispus percheziţii şi scoaterea evreilor cu forţa din case. Cei care n-au fost executaţi pe loc au ajuns în curtea Chesturii, unde au fost împuşcaţi la intervale regulate cu rafale de mitralieră.
Istoricul Adrian Cioflâncă(dreapta), la vernisajul expoziţiilor dedicate Pogromului de la Iaşi FOTO facebook/Adrian Cioflâncă
 
Potrivit documentelor, 4.432 de evrei au supravieţuit primei faze a masacrului şi au fost înghesuiţi în zilele de 30 iunie şi 1 iulie în două „trenuri ale morţii“.
 
Primul tren a plecat către localitatea Podu Iloaiei, situată la doar 25 kilometri de Iaşi, distanţă pe care a parcurs-o în opt ore. Al doilea tren a fost trimis în sudul României, la Călăraşi, unde a ajuns după şase zile.
Din cei urcaţi în trenuri 2.713 au murit în timpul transportului din cauza căldurii infernale, a deshidratării şi a foamei. Majoritatea cadavrelor au fost jefuite şi îngropate în gropi comune, în prejma gărilor de pe traseu.
În procesul pogromului de la Iaşi (1945-1948) au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de conducere din Armată, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului Iaşi, 4 militari, 21 de civili, 22 de gardieni. Majoritatea au primit pedepse de muncă silnică între 25 de ani sau pe viaţă.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: