Drama deportaţilor în Bărăgăn, suprinsă în imagini. Expoziţie cu fotografii document la muzeul Dunării de Jos

Drama deportaţilor în Bărăgăn, suprinsă în imagini. Expoziţie cu fotografii document la muzeul Dunării de Jos

Expoziţia foto se deschide la Muzeul Dunării de Jos FOTO MDJ

O expoziţie de fotografii document privind deportarea masivă care a avut loc în Bărăgan în anul 1951 va fi vernisată miercuri, 22 noiembrie, la sediul Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi, la ora 11.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Expoziţia, In memoriam-Deportaţii în Bărăgan, a fost realizată cu sprijinul Muzeului Municipal Călăraşi, Biroului Judeţean al Arhivelor Naţionale Călăraşi şi Bibliotecii Judeţene “Alexandru Odobescu” Călăraşi.
 
Deportarea în Bărăgan a fost o acţiune de amploare, de „dislocare” întreprinsă în anii `50 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat în Câmpia Bărăganului populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş - Severin şi Mehedinţi.
 
Deportarea populaţiei declanşată în noaptea de 18 iunie 1951 a surprins chiar şi în lumea agresivă a acelor ani prin amploarea şi brutalitatea cu care au fost transformaţi mii de oameni nevinovaţi din Banat şi Oltenia în populaţie cu domiciliu obligatoriu.
 
„Evenimentul îşi doreşte să supună atenţiei vizitatorului, printr-o “expoziţie altfel”, documente de arhivă şi documente fotografice, care prezintă aspecte din viaţa cotidiană a populaţiei din aşa-zisele sate noi – Dîlga, Dropia, Ezerul, Movila Gâldăului, Olaru, Pelicanu şi Salcâmi. La manifestare vor participa şi martori ai dislocărilor masive de populaţie din anii `50”, a precizat Andreea Parnic, muzeograf.
 
Vă recomandăm şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: