Dosar de moarte suspectă în cazul fetiţei înecate în râul Argeş. Procuror: În funcţie de probatoriu, vor fi evaluate toate pistele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au deschis dosar de moarte suspectă în cazul tragediei de la Olteniţa, când o fetiţă dispărută de acasă în a doua zi de Paşte a fost găsită înecată în râul Argeş. Părinţii Giuliei Ionela Colgiu, în vârstă de 3 ani, au fost audiaţi la Poliţia Olteniţa pentru a se stabili împrejurările în care a dispărut copilul.

Procurorii urmează să stabilească acum împrejurările în care a survenit decesul. Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, procuror Cornelia Manea, în funcţie de probatoriu vor fi evaluate toate pistele în acest caz. "Se va încerca lămurirea împrejurărilor care au condus la deces, iar în anchetă vor fi luate în calcul şi concluziile medico-legale care, deocamdată, nu au fost finalizate", a precizat magistratul.

A dispărut când mama făcea gogoşi

O fetiţă în vârstă de trei ani care a dispărut luni din faţa casei a fost găsită moartă. Copila s-a înecat în râul Argeş, la aproximativ 2 kilometri de casă. IPJ Călăraşi a deschis dosar penal, sub coordonarea procurorilor, pentru a stabili împrejurările dispariţiei copilului şi circumstanţle în care a survenit decesul. Surse din rândul anchetatorilor au povestit pentru Adevărul că fetiţa fost văzută ieri după-amiază ultima dată în viaţă, în faţa curţii. 

Mama copilului se afla în casă şi pregătea gogoşi, iar copilul se juca în faţa casei, într-o maşină abandonată. Familia, care mai are şi alţi copii, şi are posibilităţi materiale reduse, face acum obiectul unei anchete de la Protecţia Copilului Călăraşi, având în vedere că minora a fost lăsată nesupravegheată.

Căutări asidue

Forţe impresionate au fost mobilizate imediat cum s-a dat alarma. Luni, în jurul orei 17.30, mama fetei s-a dus într-un suflet la Poliţie şi a anunţat dispariţia. Pe lângă poliţişti, la căutări au fost trimişi jandarmi, militari de la ISU şi Poliţia de Frontieră, dar şi un elicopter al MAI. Anchetatorii au avut două piste în anchetă: căutări în pădurea care se afla la 300 de metri de casă, dar şi varianta ca micuţa să se fi înecat în râul Argeş, aflat la 400 de metri de locuinţă. Din păcate, fetiţa a fost găsită înecată în râul Argeş de către poliţiştii de frontieră, la aproximativ doi kilometri de locul dispariţiei. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite