Doi bărbaţi, acuzaţi de loviri, reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore

Doi bărbaţi, acuzaţi de loviri, reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore

Suspecţii au fost reţinuţi FOTO Adevărul

Doi bărbaţi, suspectaţi de comportament violent, au fost reşinuţi de poliţişti, după ce, pe numele acestora au fost formulate plângeri penale.

 La Roseţi, oamenii legii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care şi-a agresat fratele. Pe 20 mai, poliţiştii au probat activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Roseţi, judeţul Călăraşi care, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, şi-ar fi agresat fizic fratele. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.
 
 În aceeaşi zi, tot poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Modelu au probat activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 31 de ani care şi-ar fi lovit un vecin. Cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. cei doi suspecţi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: