Din Beijing a ajuns patron la Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A lăsat Asia pentru Călăraşi. Un chinez, originar din Beijing s-a stabilit, de 10 ani, în oraşul de pe malul Borcei, unde a pus bazele unei mici afaceri.

He Dong Biao a ales Călăraşiul dintr-un motiv cât se poate de firesc: se săturase de aglomeraţia din Capitala Chinei şi a căutat un loc liniştit, cu oameni puţini, unde nu haosul este cuvântul de ordine. „Am încercat să locuiesc în Bucureşti, dar am renunţat după un an“, ne spune bărbatul, în vârstă de 47 de ani, într-o limbă română aproape corectă. Recunoaşte însă că nu a ales la întâmplare acest oraş. Sora sa este cea care l-a convins să vină aici, deoarece vizitase oraşul, unde de altfel, a şi ales să locuiască. „La Beijing au rămas părinţii mei şi un frate. Anul trecut am fost să-i vad şi să le-o prezint pe fetiţa mea, Oh.Ya(care în limba chineză înseamnă Europa şi Asia) pe care nu o văzuseră“, povesteşte Biao.

Clienţi, ioc

Magazinul, situat pe strada Prelungirea Bucureşti, în apropierea Liceului„Mihai Eminescu“ are marfă pe toate gusturile. De la haine, încălţăminte şi jucării, găseşti aproape orice. Doar clienţi nu prea sunt că i-a îndepărtat criza de tot ce înseamnă comerţ. „Vânzări slabe, la aproape jumătate din cât vindeam anul trecut, nu mai are lumea bani“, spune, cu năduf, chinezul. Cu toate aceste continuă să aducă marfă şi să nu renunţe la mica afacere. Iniţia, magazinul fusese amplasat într-o zonă comercială importantă a oraşului, chiar pe strada Bucureşti. Preţul chiriei l-a făcut pe Biao să-l mute într-un spaţiu pe care l-a cumpărat.„Ce luam pe mere, dădeam pe pere“, mărturiseşte, zâmbind.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi!

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite