Dezbatere  regională. Schimb de experienţă şi soluţii pentru dezvoltarea inteligentă a oraşelor

Dezbatere  regională. Schimb de experienţă şi soluţii pentru dezvoltarea inteligentă a oraşelor

Primarul Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin(prim-plan) la dezbaterea regională FOTO PMC

Furnizori de soluţii şi echipamente IT şi primari din regiunea de sud a ţării s-au reunit la Călăraşi, pe 20 septembrie, în cadrul unei dezbateri ce a vizat dezvoltarea inteligentă a localităţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă


“ Scopul întâlnirii la care a participat şi ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a fost acela de discuta aplicat asupra a ceea ce se poate dezvolta în oraşele noastre pentru că, deşi există multe soluţii smart dedicate şi resurse care pot fi alocate pentru acestea, viteza de adoptare şi implementare este redusă. Subiectele abordate în cadrul evenimentului s-au referit şi la modalitatea în care pot fi eliminate unele bariere şi accelerată viteza de decizie a autorităţilor publice pentru adoptarea soluţiilor smart în beneficiul cetăţenilor, mediului de afaceri, turiştilor şi administraţiei”, a precizat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul Călăraşiului.  

„SMART CITY 2017-2020. NEVOI - SOLUŢII – METODE” a fost prima dezbatere regională, după cea naţională, iniţiată de fostul ministru al Comunicaţiilor, Marius Bostan. Demersul Primăriei Municipiului Călăraşi a fost sprijinit şi de filiala Călăraşi a Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Pentru că în România conceptul de Smart City a fost deja îmbrăţişat, cu succes, de administraţii locale, tocmai de la Alba Iulia, Valentin Voinica, managerul de proiect, a venit la Călăraşi să prezinte proiectele de smart city implementate sau care urmează să fie implementate acolo. Municipiul Călăraşi urmează să intre şi el pe acest trend, în cadrul reuniunii, fiind prezentate proiectele de Mobilitate Urbană care au componente de smart city şi care vor fi implementate, cu ajutorul finanţării pe Axa 4 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 în următoarea perioadă.

Furnizori de soluţii şi echipamente IT

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată furnizorilor de soluţii şi echipamente IT, care şi-au prezentat unele proiecte deja implementate pentru administraţii publice locale în România, dar şi alte idei menite să facă viaţa mai uşoară cetăţenilor unui oraş. Au participat: Urbanscope, Cluster-ul Different Angle din Bucureşti, Telekom România, Orange România, ZTE, IDC România, Synergetics partener ESRI, Dell EMC, Frontier Connect Timişoara, Philips Lighting România, Cluster-ul IT Cluj Napoca, Direct One, VMB Partners, Avitech.

Dezbaterea s-a bucurat, pe lângă prezenţa ministrului Lucian Şova, şi de cea a prefectului George Iacob, secretarului de stat Ciprian Pandea, primarilor din Focşani, Urziceni, Buzău, Giurgiu, Slobozia, Amara, Feteşti şi reprezentanţi ai altor primării invitate, directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, şi reprezentanţi ai unor instituţii publice din Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Parc de distracţii acvatic în valoare de 6,25 milioane de euro la Galaţi. Ce utilităţi va avea la dispoziţie publicul

„Dracula Park“, cel mai răsunător eşec turistic din România

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările