Devotament. Cum a salvat o căţeluşă viaţa stăpânilor săi la cutremurul din 4 martie 1977

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 37 de ani, seismul trezeşte şi acum fiori. Panica, strigătele de spaimă şi urletele câinilor i-au rămas vii în memorie.Venerabilul avocat Aurel Giurcă spune că trăieşte datorită căţelusei Doggy. Şi el, dar şi soţia sa, Cecilia, au scăpat cu viaţă pentru că Doggy le-a dat un semn.

 „Mi-aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Era în jur de 21.20- 21.22. Ne aflam la masă. Deodată, am auzit în uşă o bubuitură. Mi-am dat seama că era căţeluşa noastră. I-am deschis şi a intrat în fugă în casă, după care a zbughit-o afară. Am intuit pericolul şi am ieşit după ea amândoi. Atunci a început cutremurul“, spune Aurel Giurcă. Avocatul spune că i s-a părut ciudat comportamentul căţeluşei pentru că, de obicei, era foarte cuminte “, îşi aminteşte avocatul.

Zgomot infernal

La Călăraşi, cutremurul nu a făcut victime şi nici nu s-au prăbuşit clădiri, însă spaima oamenilor a depăşit orice limită. „Se auzeau strigăte din toate părţile. Coşurile caselor cădeau într-un zgomot infernal. Curentul s-a întrerupt, iar peste tot domnea panica. Toţi prietenii noştri şi vecinii s-au adunat la noi acasă. Aşteptam replica“, spune avocatul Giurcă.

În casă, seismul nu a făcut pagube. Aurel Giurcă spune că s-au spart doar câteva bibelouri aflate în vitrină. „Am fost foarte inspirat şi am oprit centrala înainte de a ieşi din casă. Cine ştie ce se putea întâmpla“, povesteşte acesta. De peste tot din oraş, îşi aminteşte pensionarul, se auzeau zgomote macabre. Parcă trosnea fiecare clădire. „Aveai impresia că se deschide pământul. În câteva secunde, mi-a trecut prin faţa ochilor filmul întregii vieţii. Totul se proiecta pe un fundal cu vaiete, plânsete, urlete ale câinilor şi croncănit de păsări“, a povestit avocatul.

Panica de după

A doua zi, după cutremur, oamenii erau la fel de panicaţi. Peste tot nu se vorbea decât de marele seism. „Toţi erau stăpâniţi de frică. Domnea peste tot oraşul, parcă le era frică să mai iasă din case“, mai spune avocatul. Tot atunci, după teribila noapte, Aurel Giurcă a constatat că 14 din cei 40 de peruşi pe care îi avea muriseră. „ Ei sunt foarte sensibili. Mor de frică atunci când simt pericolul“, spune, cu regret, avocatul, un mare iubitor de păsări şi animale.

Adusă de la Dusseldorf

Povestea boxeriţei Doggy, cea care i-a salvat viaţa, este una cu peripeţii. Căţeluşa, de culoare crem, a ajuns la Călăraşi în anul 1972 tocmai de la Dusseldorf, din Germania. „Am mers în vizită la un fost coleg de facultate care deţinea un magazin cu opere de artă. Avea şi 3 căţei. Unul dintre ei s-a ataşat atât de mult de mine, încât, la plecare, mi-a fost oferit în dar“, îşi aminteşte avocatul. Călătoria până în România a fost o adevărată aventură pentru că era foarte dificil, la acea vreme, să treci peste graniţă un animal de companie. „I-am întocmit toate documentele şi am avut marele noroc de a reuşi s-o strecurăm în ţară. Am aşteptam mult la graniţă până ni s-a pus viza, iar soţia mea coborâse din maşină cu Doggy. Vameşul nu a observat căţelul, reuşind astfel s-o aducem în ţară“, spune, zâmbind, avocatul.

Iubită de toată lumea

În noua casă, situată în oraşul de pe malul Borcei, Doggy a trăit 17 ani. S-a acomodat imediat cu noii stăpâni şi le era tot timpul prin preajmă. Aurel Giurcă a tradus din germană în limba română toate comenzile pe care le ştia Doggy. A învăţat-o din nou tot ce ştia în Germania în cele câteva luni în care fusese dresată. „ Nici nu aştepta comanda mea. Aşa era de inteligentă. De multe ori nu-mi venea să cred ce este în stare să facă. Ascundeam cheile în curte, în vie, şi-o trimiteam să le găsească. Venea cu ele într-o secundă“, spune Giurcă.

Doggy era iubită şi de copiii din cartier care, dimineaţa când treceau la şcoală, se opreau şi o hrăneau cu biscuţii pe care îi aveau în ghiozdan. „Am sesizat ce se întâmplă şi dimineaţa o ţineam în curtea din spate pentru ca elevii să nu rămână fără pacheţele“, precizează, zâmbind, avocatul.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Cum arăta Bucureştiul în 1977, la câteva luni după cutremur. Pozele au fost făcute prin parbrizul unui autobuz

Un cutremur ca cel din 1977 va demola Centrul Vechi al Bucureştiului

Deşi mic, cutremurul de duminică seamănă cu cel din 1977. „Deocamdată nu s-a terminat activitatea de replici”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite