Deşeuri periculoase, la Budeşti. Erbicide în valoare de 50.000 lei, expirate

Deşeuri periculoase, la Budeşti. Erbicide în valoare de 50.000 lei, expirate

Substanţele expirate, folosite pentru plante, s-au transformat în deşeuri periculoase FOTO Adevărul

Patronul unei firme din Budeşti este cercetat penal de poliţişti deoarece păstra în magazin erbicide expirate în valoare de aproximativ 50.000 de lei. Marfa a fost descoperită în timpul unei acţiuni pentru prevenirea  şi combaterea infracţiunilor la regimul substanţelor periculoase.


Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Călăraşi au descins pe 15 iunie, pe raza oraşului Budeşti, pentru a verifica în ce măsură este respectată legea privind substanţele periculoase.
În timpul verificărilor efectuate, oamenii legii au identificat gestionarul unei societăţi comerciale care deţinea în depozitul unităţii economice produse de protecţia plantelor, respectiv erbicide cu termenul de valabilitate expirat devenite deşeuri periculoase, în valoare de aproximativ 50.000 lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase, care au devenit deşeuri.
 

Vă recomandăm şi:

Deşeuri periculoase. O jumătate de tonă de insecticide şi pesticide expirate, confiscate la Dor Mărunt

Transport ilegal. Zece tone de deşeuri metalice, confiscate de poliţişti pe DN3

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: