Depistat la volan sub efectul drogurilor. Ce substanţă consumase şoferul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost prins la volan sub efectul drogurilor FOTO Arhivă IPj Călăraşi
Şoferul a fost prins la volan sub efectul drogurilor FOTO Arhivă IPj Călăraşi

Un tânăr în vârstă de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan sub influenţa drogurilor. În urma testării, poliţiştii au stabilit că acesta consumase cocaină.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, în urmă cu două zile, pentru control pe DN21 un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Călăraşi.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul testării fiind pozitiv indicând prezenţa în organism a cocainei.Tânărul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge şi urină.Conform IPJ Călăraşi, pe numele acestuia poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Vă mai recomandăm şi:

Autostrada A10 Sebeş-Turda, tronsonul 2, gata în 2021? Cum arată şantierul. Drulă: Trebuie ca cineva să fie foarte rău intenţionat să nu se întâmple asta VIDEO

Marcel Ciolacu, atac la Dragnea: Din cauza anumitor frustrări sau rateuri ale tale, să vii să anunţi că îţi creezi un partid mi se pare prea mult

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite