Daniela Negulescu, fata care pedalează 640 de km pentru a ajuta copiii bolnavi: „Cu ajutorul vostru le putem alina suferinţa“

Daniela Negulescu, fata care pedalează 640 de km pentru a ajuta copiii bolnavi: „Cu ajutorul vostru le putem alina suferinţa“

Daniela Negulescu, îndrăgostită de ciclism Foto 1000 Balcan Charity Challenge

O călărăşeancă pasionată de mersul pe bicicletă şi participantă la mai multe competiţii de acest gen va pedala 640 de kilometri pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer internaţi la Spitalul Fundeni. Daniela Negulescu va parcurge câte 160 de kilometri pe zi, pe traseul Bucureşti – Giurgiu, va traversa Dunărea pe la punctul de frontieră Calafat – Vidin şi va ajunge la Sofia.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Traseul cuprinde forme de relief diferite, de la câmpie la serpentine montane, traversând munţii Balcani, cu o diferenţă de altitudine de 3.350 m.

“Viata este o succesiune de provocări, iar pentru mine va urma una noua. Voi străbate cu bicicleta 640 km în 4 zile prin România şi Bulgaria având în gând ajutorarea copiilor diagnosticaţi cu cancer de la Institutul Clinic Fundeni prin intermediul proiectului “Zi cu fapte bune”. 

Obiectivul acestuia este ca cei mici să dobândească noţiuni despre alimentaţia sănătoasă, igienă, dar şi alte noţiuni care să îi ajute atât în spital, ca să nu fie afectaţi de infecţii, cât şi după spitalizare. Cu ajutorul vostru le putem alina suferinţa. Fiecare donaţie este un pas către o viaţă mai bună”, a explicat tânăra gestul său pe site-ul 1000 Balkan Charity Challenge, dedicat acestei acestei acţiuni.

11 zile de ciclism şi alergare

În perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2015 se desfăşoară ”1000 Balkan Charity Challenge”, care combină ciclismul şi alergarea pe parcursul a 11 zile.
Startul s-a dat Bucureşti, pe 31 octombrie, iar finish-ul este tot în Bucureşti, pe 10 noiembrie, în jurul orei 14.30. Participanţii la competiţie vor petrece 4 zile în România şi 7 zile în Bulgaria.
 

Vă recomandăm şi:

Părinţii care au ales criogenarea ca să îşi salveze copilul de cancer

Maratonistul fără o mână care aleargă pentru copiii bolnavi de cancer: „Sistemul social din România este un fel de acoperiş prin care plouă“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările