Dăm ceasurile înapoi cu o oră. Cum ne bulversează această schimbare şi de ce depresia devine mai apăsătoare iarna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România trece la ora de iarnă Foto:Arhivă Adevărul
România trece la ora de iarnă Foto:Arhivă Adevărul

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Ziua de 25 octombrie va avea 25 de ore şi va fi astfel cea mai lungă din an. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

În fiecare primavară, mai precis în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, trecem la ora de vară. În acest fel, se foloseşte lumina naturală pentru o perioadă ceva mai lungă de timp, pe parcursul unei zile. În schimb, odată cu instalarea toamnei, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii octombrie, se revine la ora normală.

Nu ne va fi prea uşor să ne adaptăm la ora de iarnă, bioritmul nostru fiind bulversat, într-o oarecare măsură. Ne va fi greu să adormim, de aceea, cel puţin în primele zile vom pierde o oră de somn. Cu toate că schimbarea orei te face să te simţi mai obosit decât în mod normal, medicii spun că una dintre cele mai eficiente măsuri de adaptare rapidă la noua oră este să faci mişcare. Activitatea fizică te energizează şi te binedispune.

Din cauza întunericului creşte stresul

Un alt efect asupra sănătăţii pe care îl are trecerea la ora de iarnă este accentuarea stărilor de depresie. Mai mulţi psihologi şi psihanalişti susţin că depresia devine mai apăsătoare iarna întrucât aceasta este corelată direct cu sursa de lumină de la soare, care poate trata stările de depresie.

Nu doar că iarna cerul este gri, dar ziua este mai scurtă, începând cu ora 17.00-18.00, fiind deja întuneric afară. De asemenea, creşte stresul şi anxietatea, tot din cauza întunericului şi mai ales a frigului. Persoanele meticuloase devin cele mai stresante întrucât schimbarea orei de iarnă le dă peste cap toată rutina zilnică. Dimineaţa începe mai târziu şi seara vine mai devreme.

"Trecerea la ora de iarnă ne poate afecta echilibrul nutriţional, dându-ne peste cap întreg metabolismul. Astfel că, elementul principal pe care nu trebuie să îl uităm iarna este vitamina C, o armă excelentă împotriva oboselii. O alimentaţie echilibrată şi mişcarea zilnică ne pot fi de mare folos", explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie.

Se încheie orarul de vară

Aşadar în ultima duminică din luna octombrie se încheie orarul de vară, care debutează în ultima duminică a lunii martie, şi se revine la Timpul Legal Român, când diferenţa faţă de timpul universal (GMT) este din nou de două ore.  Schimbarea nu este simultană în toate ţările unde are loc din cauza diferenţei de fus orar.  Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 - 30 septembrie 1945.

Povestea schimbării orei

În România, orarul de vară a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1931, când a fost publicată în Monitorul Oficial din iulie 1931 Legea pentru stabilirea orei oficiale în România. Începând cu anul 1979, ora de vară a fost instituită permanent în ţara noastră şi până în anul 1997 trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă în ultima duminică a lunii septembrie. Începând cu anul 1998, potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 20 din 18 august 1997, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă în ultima duminică a lunii octombrie.
 

Vă recomandăm şi:

Dăm ceasurile înapoi cu o oră. Poveşti cu schimbarea orei

VIDEO Cât de mult te poate schimba o oră în plus de somn pe noapte. De ce nu poţi recupera în weekend

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite