Cum s-a transformat Primăria în muzeu. Clădirea cu obiecte donate de călărăşeni care spune povestea unui oraş

Cum s-a transformat Primăria în muzeu. Clădirea cu obiecte donate de călărăşeni care spune povestea unui oraş

Clădirea în care a funcţionat Primăria este de 4 ani muzeu

Povestea Călăraşiului, strânsă într-un muzeu. Obiecte vechi, documente din viaţa urbei de pe malul Borcei, amintiri preţioase, toate pot fi descoperite la Muzeul Municipal, într-o clădire de peste 100 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
“Ideea transformării acestei clădiri în muzeu este mai veche şi a tot fost reluată. În perioada anilor ’70, când aici funcţiona Biblioteca, s-a vehiculat pentru prima dată ideea transformării în muzeu de etnografie. Cutremurul din 4 martie 1977 a întârziat punerea în practică datorită lucrărilor de consolidare necesare, iar ultima reorganizare administrativă din 1981 a stopat-o temporar deoarece a redevenit sediu de administraţie publică. După începerea lucrărilor la noul sediu al Primăriei, ideea transformării în muzeu a fost redusă în actualitate.
De data aceasta ca muzeu de artă, secţie a Muzeului Dunării de Jos, instituţie aflată sub coordonarea Consiliului Judeţean Călăraşi. Lucrările la noul sediu fiind aproape de finalizare, la începutul anului 2013 Consiliul Local stabileşte ca imobilul în care a funcţionat Primăria şi Consiliul Local să devină sediu pentru Muzeul Municipal”, poveşteşte Florin Rădulescu, omul care a animat această instituţie şi care, pe lângă problemele administrative, se ocupă în continaure de întregirea colecţiilor. 
 
Vânătoarea de obiecte
 
Pasionat de artă, el însuşi colecţionar, Florin Rădulescu bate oraşul în lung şi-n lat pentru a salva obiecte vechi ori cărţi care, de multe ori, sunt aruncate la tomberon. Oamenii se debarasează de obiectele vechi, nu pun preţ pe ele şi nu-şi dau seama că unele sunt unicat.
 
Florin Rădulescu, omul care coordonează activitatea Muzeului Mucnicipal din Călăraşi FOTO Ilinca Rădulescu
 
“Au fost situaţii când am mers lângă coşul de gunoi ca să ridic sacoşe cu cărţi şi chiar la centrele de colectare a fierului vechi, unde am găsit obiecte interesante, poze purtând ştampila unor fotografi de marcă ai oraşului. Sunt obiecte care merită să fie expuse, sunt lucruri pe care le întâlnim tot mai puţin sau deloc. Merită păstrate pentru a le aminti şi generaţiilor viitoare povestea acestui oraş “, povesteşte Florin Rădulescu.
 
Oamenii, convinşi să doneze
 
Pe lângă transformarea clădirii din primărie în muzeu, autorităţile au desfăşurat şi o acţiune intensă de atragere de bunuri culturale. „ Au fost stabilite două căi de acţiune: prima prin care s-a încercat transferul de la Muzeul Dunării de Jos a obiectelor care aveau legătură cu istoria oraşului Călăraşi şi a doua prin care cetăţenii municipiului au fost invitaţi să contribuie prin donaţii la constituirea patrimoniului muzeal. În primul caz, după îndelungi negocieri, au fost primiţi în custodie cei doi străjeri din metal care împodobesc capetele scării de acces către etajul clădirii şi care au fos reamplasaţi pe locurile de unde au fost smulşi în primii ani ai instaurării puterii populare.
 
Holul central de la parte FOTO Florin Rădulescu
 
Cea de-a doua cale a constat în scrisori semnate de primarul Daniel Drăgulin către cetăţeni, făcute public prin intermediul presei locale, a internetului sau înmânate pe stradă şi în interiorul spaţiilor comerciale. Obiectele colectate în cadrul acestei campanii împreună cu obiecte dintr-o colecţie privată au făcut posibilă deschiderea pentru public a spaţiilor destinate Muzeului ca eveniment principal al Zilelor Municipiului Călăraşi în 19 septembrie 2014”, spune coordonatorul muzeului, Florin Rădulescu.
 
Maşina de calcul care funcţionează
 
La Muzeul Municipal, expoziţiile urmăresc, prin intermediul obiectelor, traseul urmat de un membru al comunităţii de-a lungul vieţii. Familia este locul unde fiecare dintre noi îşi începe drumul, este locul unde ne simţim cel mai bine, este mediul cu ajutorul căruia ne cunoaştem pe noi înşine dar şi interfaţa prin care explorăm necunoscutul din exterior. Următoarele puncte de pe traseul expoziţional sunt frizeria, şcoala, magazinul din colţ, cafeneaua, cârciuma, biroul primarului. Obiecte vechi, printre care amintim, lampă pe benzină, fiare de călcat, lavoar. trusă de bărbier, maşină de calcul datând din 1935(care încă funcţionează) şi chiar un sferometru( instrument cu care se determina raza unei sfere), luat de la casat de la Liceul Barbu Ştirbei. Ineditul acestui muzeu este acela că exponatele provin din donaţiile călărăşenilor. Peste 17.000 de obiecte, în care sunt incluse şi cărţile din sala de lectură, au fost oferite cu drag de aproximativ 200 de călărăşeni.
 
Camera familiei FOTO Florin Rădulescu
 
“Spaţiul expoziţional se află la parterul clădirii, în 8 camere. Traseul de vizitare urmăreşte, prin intermediul obiectelor, drumul parcurs de un membru al comunităţii de-a lungul vieţii. Familia este locul de pornire al fiecăruia dintre noi, este locul unde ne simţim cel mai bine, este mediul cu ajutorul căruia ne cunoaştem pe noi înşine dar şi interfaţa prin care începem să explorăm necunoscutul din exterior. Următoarele puncte de pe traseul expoziţional sunt frizeria şi magazinul cu de toate, locuri banale dar totuşi importante având în vedere că le frecventăm toată viaţa. Celelalte puncte de interes sunt şcoala, sala personalităţilor locale, cârciuma şi cinematograful. Traseul se încheie în mod firesc în biroul primarului, acesta fiind de fapt cel învestit de comunitate să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”,  explică Florin Rădulescu. 
 
Sferometru FOTO Florin Rădulescu
 
Atelier de olărit
 
Muzeul este prevăzut cu spaţii de depozitare monitorizate din punct de vedere microclimatic cu dotări care să asigure stabilitatea acestor parametri şi a fost conceput de la început şi ca un spaţiu  pentru activităţi inexistente ca ofertă în Călăraşi. A fost amenajat şi dotat un atelier de modelaj şi de olărit în care se joacă şi lucrează copii, tineri şi mai puţin tineri care realizează obiecte din lut transformate mai apoi în teracotă cu ajutorul unui cuptor electric. Spre exemplu firma muzeului a fost realizată aici. Sporadic în acelaşi spaţiu se fabrică hârtie hand-made din deşeuri de hărtie.
 
Expoziţii, lansări de carte, conferinţe
 
Sala de consiliu dotată corespunzător cu simeză profesională şi sistem de iluminat a devenit sală de expoziţii temporare. Biroul în care şi-au desfăşurat activitatea cel puţin ultimii 10 primari a devenit încă din desenele pregătitoare bibliotecă. A fost deschisă publicului cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului din 2016, la 4 ani de la prima donaţie de carte. Biblioteca cuprinde peste 10.500 de volume înregistrate, conform normelor, de voluntari care şi-au donat din timpul lor liber.
Frizeria FOTO Florin Rădulescu
 
Birourile viceprimarilor au devenit săli de expoziţii temporare şi ateliere de desen şi pictură în fucţie de solicitări. Una din camere a devenit locul de întâlnire săptămânală a Cercetaşilor Creştini din România datorită imaginii pozitive pe care o are muzeul numărul copiilor care participă la aceste întâlniri crescând de la an la an.
 
Holul central de la etaj a devenit un spaţiu cu multiple utilizări de la extensii ale expoziţiilor temporarare la spaţiu pentru lansări de carte, prezentări de filme documentare, întâlniri ale asociaţiilor de tineri din localitate, concerte şi încă nu au fost terminate toate posibilităţile.
Bodega FOTO Florin Rădulescu
 
Muzeul Municipal a devenit, chiar din primul an de la înfiinţare, un adevărat reper în activitatea socio-culturală a comunităţii călărăşene prin multitudinea şi varietatea evenimentelor pe care le-a organizat sau le-a găzduit( expoziţii de pictură, sculptură,acuarelă, fotografie, spectacole  muzicale, lansări de carte, serate literare, dar şi activităţi extraşcolare ). Până în prezent, au fost înregistraţi 20.000 de utilizatori.
Şcoala FOTO Florin Rădulescu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: