Cum faci deliciosul preparat „Taci şi înghite“. Ingredientele secrete ale celei mai vechi gustări ciobăneşti, cât se ţine la cuptor şi de ce se pune slănină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebră şi magnifică coptură transilvană, răspândită mai ales în ţările din sud, Bârsei, Făgăraşului, Amlaşului, Haţegului, preparatul “Taci şi înghite” se găteşte rapid şi este un adevărat deliciu. Reţeta o regăsim la Radu Anton Roman, regretatul gastronom, în lucrarea “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

Ingrediente:

500 g mălai 

1 litru lapte 

6 ouă 

200 g smântână 

200 g unt 

250 g telemea nu prea sărată 

Se face o mămăligă mai moale, din mălai, lapte şi smântână. 

Se unge o cratiţă cu 50 g unt.

Se aşterne strat cu jumătate din mămăligă, se presară cu două treimi din brânză şi 100 g din unt. 

Se întinde un alt strat de mămăligă în care se înfundă cu fundul polonicului 6 lăcaşuri. 

Se sparge câte 1 ou în fiecare lăcal, se rade deasupra brânză şi se pune câte o bucăţică de unt pe ouă, pentru faţă. 

Se dă la cuptor, până capătă oarecare culoare, apoi se dă la masă, aburind .

Taină: Puţină slănină afumată, tocată mărunt şi un praf de piper peste această veche mâncare de casă ciobănească. 

Gazetarul, dedicate gastronomiei

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.


În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite