Cum fac faţă adolescenţii provocărilor vârstei. Psiholog: „Copilul e manifestarea cea mai autentică şi vizibilă a dezechilibrelor la care este expus“

Cum fac faţă adolescenţii provocărilor vârstei. Psiholog: „Copilul e manifestarea cea mai autentică şi vizibilă a dezechilibrelor la care este expus“

Adolescentă ascultând muzică FOTO Pixabay

Psihoterapeutul Andra Tănăsescu analizează comportamentele nocive dezvoltate de copii şi explică faptul că toate accesele de furie îşi găsesc explicaţia în nemulţumirile copilului, provocate de mediul înconjurător.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este mai uşor să creştem copii sănătoşi decât să vindecăm adulţi răniţi, crede psihoterapeutul Andra Tănăsescu (27 de ani). Specialista adaugă că părinţii trebuie să fie atenţi la comportamentele copiilor, iar când aceştia au crize de furie, de pildă, trebuie să îşi dedice timp să le găsească adevăratele cauze. Andra Tănăsescu face câteva recomandări pentru a nu ajunge în situaţii de criză: cum să-l ascultăm pe copil şi de ce e necesar să cerem ajutor specializat atunci când lucrurile scapă de sub control. Atrage atenţia însă că aceste comportamente, dacă nu sunt îndreptate, se vor perpetua şi la maturitate.
 
„Weekend Adevărul“: Ce este şi cum vindecăm furia la copii?
 
Andra Tănăsescu: Ca la orice altceva, pentru a calma reacţiile de furie, e necesar să ne uităm la cauzele care o provoacă. Furia este doar simptomul unei probleme profunde cu care se confruntă copilul care, nerezolvată, nu va face furia să dispară. Când discutăm deschis, cu răbdare, despre sursa nemulţumirii pe care o trăieşte şi facem schimbările necesare, reacţiile vor dispărea încetul cu încetul. De multe ori, ajută să apelezi la un specialist. Ştiu că fiecare părinte face ce ştie mai bine şi că nu există o reţetă perfectă, indiferent de câte cursuri de  parenting există. A apela la un specialist nu înseamnă că este o asumare a unei idei preconcepute că ar fi un părinte „rău“. Nicidecum! A apela la un specialist înseamnă să soliciţi o opinie obiectivă, profesionistă şi antrenată de la cineva care poate descoperi sursa nemulţumirilor şi a nefericirii. O persoană care a petrecut ani învăţând să găsească problemele repede şi care are şi soluţii la îndemână. Ce face un specialist este să ne scoată din bula noastră subiectivă, să facă lumină şi să ne ghideze către soluţii, mai repede decât o putem face uneori noi înşine.
 
Cum poate fi tratat un copil nervos, „stricat“?
 
Sunt primii programaţi cei care sună la terapeut cu menţiunea: „Copilul meu este stricat“. Un copil nu se strică. Nu este o maşinuţă de jucărie care rămâne fără baterii. Nu este un aparat care trebuie dus în service. Copilul este manifestarea cea mai autentică şi vizibilă a dezechilibrelor la care este expus. Copilul este, în mare, rezultatul mediului în care creşte, iar dacă un copil se poartă altfel decât am crede că trebuie, asta nu înseamnă că e stricat. Ori e un copil îndurerat dintr-un motiv anume, ori este un copil alt-fel decât ne-am fi aşteptat. 
 
Mediul în care creştem ne defineşte doar până la un punct. Indiferent de vârstă, copilul are şi trăsăturile native de personalitate care îl vor face să aibă comportamente diferite faţă de aşteptările părinţilor. Pentru a fi vindecat un copil îndurerat, mai întâi găsim cauza  durerii sau a nemulţumirii şi de aici sunt două variante. Fie lucrăm împreună cu copilul pentru a face ajustările necesare în mediul în care ne aflăm, fie apelăm la sprijinul unui terapeut care să ne ghideze. Dacă părinţii aleg să facă asta acasă, încurajez foarte mult să apeleze la răbdare, asumare, atenţie constantă asupra procesului personal, precum şi al copilului. Şi să fie conştienţi că rezultatele nu vor apărea neapărat de a doua zi. Cert este că se poate şi că vor vedea rezultate, în timp.
 
De ce au nevoie copiii
 
Ce le declanşează copiilor furia?
 
Motivele furiei pot fi diferite, în funcţie de tipul de manifestare şi de intensitatea ei. Copilul poate simţi furie faţă de sine, dacă este certat prea mult sau, din contră, dacă este ignorat complet. În ambele situaţii, va simţi că este „stricat“, „greşit“ şi poate dezvolta reacţii de furie puternice, prin care îşi manifestă frustrarea şi durerea. Furia faţă de părinţi se poate declanşa dacă e prea cocoloşit şi nu reu-şeşte să-şi afirme personalitatea, să-şi câştige autonomia. Copilul trebuie să înveţe că e o persoană de sine stătătoare care, începând cu o anumită vârstă, are dreptul la o părere, la a face greşeli şi e responsabil pentru ceea ce face. Un alt motiv pentru care poate manifesta furie în relaţia cu părinţii e lipsa de atenţie sau atenţia oferită complet diferit faţă de cum are el nevoie. Sunt situaţii în care este îngropat în cadouri, dar duce o lipsă cruntă de timp de calitate petrecut împreună. Asta poate face copilul să recurgă  la reacţii puternice, agresive, prin care să se facă văzut şi auzit. Un alt motiv care poate face copilul să devină furios  este presiunea foarte mare pentru a obţine performanţe.
Direct sau prin modelul oferit de părinţi, dacă nu înţelege eşecul sau, mai rău, îi este criticat şi judecat eşecul, un copil va fi îndurerat la orice mic reproş şi va avea reacţii puternice la situaţii nesemni-ficative.
 
Cum trebuie să procedeze părinţii?
 
Depinde. Dacă vor să evite astfel de reacţii, e bine să petreacă timp de calitate cu copilul, în care să-l întrebe cum se simte, să afle despre gândurile şi trăirile lui. E important pentru copil să înţeleagă şi să simtă că părinţii vor să fie parte din universul lui, nu doar invers. Să se simtă văzut, iubit, apreciat, înţeles şi important. Dacă vor să îmbunătăţească modul în care simte cel mic viaţa de familie sau conexiunea cu părinţii, atunci va fi nevoie să-şi acorde timp suficient ca să-şi asculte copilul şi să facă toate demersurile pentru a înţelege nevoile lui, precum şi pentru a schimba ce este posibil. Pot apela la un specialist, dar părinţii tot trebuie să fie implicaţi în procesul de vindecare a copilului. Ba chiar eu îi încurajez să ia una-două şedinţe pentru ei înşişi, care să-i ajute să facă faţă propriilor griji, nevoi şi stresului la care sunt expuşi zilnic. 
 
Cum apar narcisismul şi rasismul 
 
Când trebuie să ne îngrijoreze comportamentul copilului?
 
Atunci când, prin comportamentul său, îşi face rău sieşi sau celor din jur. Când jocul acestuia devine agresiv, respinge, aruncă sau ţipă, copilul a ajuns deja într-un punct în care s-a adunat nemulţumirea şi „dă pe afară“. E felul propriu de a spune: „Nu sunt mulţumit, nu-mi place“. Intensitatea durerii ţine de cum percepe copilul totul, în funcţie de exemplele pe care le-a văzut, ce a auzit, simţit sau experimentat încă din momentul naşterii. Evident, ţipetele şi manifestările foarte evidente pot fi şi din cauza răsfăţului. Dacă un copil a primit foarte multe lucruri, crede că i se cuvine totul – şi asta poate declanşa reacţii de furie sau revoltă. 
 
Dacă stările devin rutină şi se exacerbează, cui îi cerem ajutor?
 
Unui specialist. Chiar dacă uneori cei apropiaţi ne pot da cu adevărat sfaturi valoroase, ei vorbesc din experienţa lor, care diferă de a noastră. În plus, avem tendinţa, atunci când ni se cere sfatul, să ne punem într-o  postură de superioritate din care judecăm. Cine vrea să simtă asta? Un terapeut specializat va şti cum să vindece şi să readucă echilibrul în viaţa copilului şi a părinţilor. Fără judecată, fără lecţii sau morală, ci cu empatie, răbdare, înţelegere şi fermitate, atunci când e necesară.
 
Din ce motive simte copilul nevoia să se impună?
 
Ce i-a lipsit sau ce a avut prea mult? N-a primit spaţiu suficient să se afirme? A primit prea multă atenţie încât simte că i se cuvine ca mereu să fie ca el? Sau i s-a spus că e cel mai special copil, cel mai frumos, cel mai deştept dintre toţi şi i-a fost încurajată această atitudine, cu sau fără intenţie? În special pentru cea din urmă, copilul va dori mereu să fie „la conducere“ pentru că aşa i se pare firesc. Dacă, în schimb, toată viaţa i s-a spus că e prost, bun de nimic, slab, „stricat“, poate adopta această atitudine ca încercare de a-şi recâştiga puterea personală. În acest caz, odată devenit adult, dacă nu-şi recâştigă puterea personală, va ajunge să continue şirul de răniri. Cu alte cuvinte, le va plăti celorlalţi cu aceeaşi monedă. În felul acesta se „nasc“ adulţii care sunt şefi, nu lideri. Se nasc narcisismul, rasismul şi alte comportamente prin care persoana se pune deasupra tuturor şi crede că numai în felul personal se pot face lucrurile. 
 
Psihologul Andra Tănăsescu alături de copii FOTO Arhivă personală
 
„Furia apare oricând copilul simte lipsuri, nemulţumiri, durere, pierderi“
 
Ce facem când copilul refuză activităţi dintre cele mai banale: spălat, mâncat, îmbrăcat?
Depinde ce vârstă are. Dacă e foarte mic, este cumva firesc. Dar cu cât înaintează mai mult în vârstă, cu atât devine mai uşor de gestionat. Află ce îl nemulţumeşte. Copiii sunt foarte vocali şi cer fără restricţii ceea ce consideră că li se cuvine. Şi atât timp cât există un echilibru între împlinirea nevoilor copilului şi aşteptările părinţilor, va fi mai uşor de negociat.
 
E normală furia la copii, dar când devine patologică această stare?
 
Este normal ca un copil să manifeste furie. Ba chiar ar trebui să fim recunoscători când copilul arată ceea ce simte, pentru că în felul ăsta ne poate ajuta şi pe noi să ne dăm seama de propriile reacţii şi să ne ajustăm comportamentul. Furia copilului apare în orice context în care simte lipsuri, nemulţumiri, presiune, durere, pierderi, rupturi. Modul în care se va manifesta va fi mult corelat însă cu exemplul pe care i-l dăm. Ştiţi vorba românească: „Fă ce zice popa, nu ce face popa“? Cu copilul nu merge aşa. Dacă aşteptăm de la copiii noştri calm şi o bună gestionare a stresului, atunci va trebui să le arătăm prin propriul exemplu cum se face. Dacă vrem cooperare şi înţelegere, va trebui să le manifestăm şi noi, în trei direcţii: faţă de noi, faţă de copil şi faţă de cei cu care interacţionăm. Dacă vrem respect, onestitate, corectitudine, noi trebuie să fim un exemplu. Dacă ne aşteptăm să arate acceptare de sine, atunci noi va trebui să învăţăm să ne îmbrăţişăm, cu bune şi cu rele.
 
„Emoţiile neplăcute nu sunt şi negative“
 
Cum îl poate ajuta terapia pe copil, dacă părinţii se declară copleşiţi de situaţie?
 
Meseria de părinte este cea mai dificilă dintre toate. Indiferent câte cărţi citeşti, câte seminarii, conferinţe sau cursuri  faci ca părinte, adevărul este că nu fac neapărat o mare diferenţă. Nimeni, niciunde, n-a găsit o reţetă perfectă, aplicabilă universal. Este şi firesc. Fiecare dintre noi suntem unici şi ne naştem diferiţi, indiferent de toate aşteptările sau asemănările cu părinţii noştri. Astfel că terapia este unealta ideală la care pot să apeleze părinţii. Terapeutul este concentrat pe nevoile copilului, iar fiecare intervenţie se adaptează în funcţie de acestea. 
 
Nicio şedinţă nu e la fel, chiar dacă uneltele folosite sunt aceleaşi. Iar prin acest lucru, terapeutul îl ajută pe copil să înţeleagă că e perfect şi acceptat aşa cum este. În procesul terapeutic, copilul învaţă ce sunt emoţiile, cum îi pot modifica stările şi comportamentul, precum şi moduri în care poate exprima şi gestiona singur ceea ce simte. Copilul este validat, ascultat şi văzut, iar prin asta învaţă o lecţie pe care şi noi, adulţii, trebuie s-o învăţăm uneori. Este sănătos şi chiar de dorit să exprimi ceea ce simţi, iar emoţiile neplăcute nu sunt şi negative – sunt fireşti. Sunt doar un semnal că lucrurile ne nemulţumesc sau ne sperie. Emoţiile ne arată când şi dacă e nevoie să facem schimbări, să cerem sau să ne retragem, să modificăm ceva la mediu sau la noi. Astfel, copilul îşi creează propriile unelte prin care îşi poate gestiona comportamentul şi trăirile. După o perioadă de lucru cu terapeutul, furia, jocul agresiv, ţipetele sau protestele se vor schimba în cereri echilibrate, în exprimarea corectă a trăirilor şi în manifestări sănătoase la stimulii din jur. 
 
CV
Lucrează atât cu adulţii, cât şi cu minorii
Numele: 
Andra Tănăsescu
Studiile şi cariera:
Este psiholog, trainer NLP somato-integrativ şi consultant Panorama Socială.
Timp de cinci ani şi-a făcut studiile şi şi-a desfăşurat activitatea în Bucureşti, iar în prezent lucrează în Braşov. S-a specializat pe NLP, terapie de cuplu şi de familie, precum şi pe lucrul cu reacţiile psiho-somatice. A urmat un an de formare în dans-terapie şi a pus bazele singurului curs NLP somato-integrativ.
Are experienţă în lucrul cu copii, fiind implicată în mai multe proiecte sociale. A lucrat în special pe probleme de comportament, atitudine agresivă, bullying, integrare socială, anxietate şi cunoaşterea, exprimarea şi gestionarea emoţiilor.
Cu adolescenţii, a susţinut cursuri de dezvoltare personală, pe teme precum imaginea de sine, empatie, autocunoaştere, abilităţi de comunicare şi încredere în sine. 
Cu grupurile de adulţi lucrează din 2014, atât în mediul corporate, cât şi în cursuri independente. Printre temele abordate au fost gestionarea emoţiilor, a timpului, organizarea şi lucrul în echipă, stabilirea şi atingerea obiectivelor, eliminarea fobiilor şi înţelegerea nevoilor umane.
Locuieşte în: Braşov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările